Scurta carieră de Prefect a lui Traian Berbeceanu s-a ÎNCHEIAT. Funcția lui, „pasată” celor de la USR-PLUS
Funcția de care Traian Berbeceanu se bucura, cea de Prefect al Capitalei, a fost negociată în coaliția de guvernare, iar postul a revenit celor de la USR-PLUS. În funcție de doar trei luni de zile, Berbeceanu susține că mandatul său a fost într-o perioadă „complicată”.
„Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești.
Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată.
Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile.
Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR – Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune.
Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!”, a spus Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților
Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]