Sărbători de iarnă pline de magie la Sebeș: Cetățenii se vor putea bucura, și anul acesta, de iluminat stradal, patinoar și concerte dedicate copiilor
Sărbători de iarnă pline de magie la Sebeș: Cetățenii se vor putea bucura, și anul acesta, de iluminat stradal, patinoar și concerte dedicate copiilor
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, în cadrul unei emisiuni la Radio Unirea FM, a anunțat faptul că cetățenii din municipiu se vor putea bucura cum se cuvine de sărbători, urmând să se realizeze iluminatul stradal, patinoarul, dar și concerte dedicate celor mici.
„Are bani primăria Municipiului Sebeș să organizeze evenimentele de iarnă, le vom și face.
Anul acesta nu va fi nimic opulent, nu vom face o revoluție pe linia aceasta, în sensul că vom păstra un climat de normalitate, dar da.
Vom avea iluminat stradal, vom avea și patinoar, vom avea evenimente dedicate copiilor, zona de colindă, vom avea și un concert de Crăciun.
De asemenea, în 25, luna aceasta (n.r. – noiembrie), ne găsiți la Centrul Cultural, o să avem și un film, „Libertate”.
Am încercat să venim cu teatru, film, concerte, cumva să ținem viața aceasta culturală activă.
Moșul va ajunge în școli, la fiecare copil din Sebeș, și vrem să promovăm ideea aceasta de sărbători și, până la urmă, de gest, pentru că luna decembrie este o lună a cadourilor, este o lună în care avem sărbători și religioase și sfârșitul de an și pentru noi există o tradiție, pentru noi românii, cu siguranță și la Sebeș o vom respecta”, a explicat primarul Dorin Nistor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi
Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi Rezultate deosebite la Olimpiada de Matematică – etapa județeană ale elevilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. Elevii școlii amintite au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei […]
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 14 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […]
FOTO | Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă
Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă Performanță deosebită a unei eleve a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj. Ana Maria Breaz, elevă în clasa a X-a, profil pedagogic, la colegiul din „Mica Romă”, s-a […]
