Sport

Sâmbătă, ora 15.00, CS Ocna Mureș – Unirea Alba Iulia | Pe “Stadionul Dragostei”, scapă cine poate…

Dan HENEGAR

Publicat

în

Chinuite de neîmplinirile sezonului în curs, conjudețenele CS Ocna Mureș și Unirea Alba Iulia încearcă în meciul direct de sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 15.00, pe “Stadionul Dragostei”, contând pentru etapa a 10-a a Seriei a 4-a, să-și dea “restart”.

Nou-promovata ocnamureșeană râvnește încă de la începutul sezonului să trăiască sentimentul unei victorii în eșalonul terț, în vreme ce formația din Cetatea Marii Uniri s-a stins treptat și a ajuns să se chinuie în anonimat, bifând 7 săptămâni de când nu a câștigat, vorbindu-se de un moral ajuns la cota de avarie pentru ambele combatante! Este un derby “de Alba” al suferinței, în care favoriți sunt “alb-negrii”, dar nu e de neglijat nici orgoliul echipei conduse de Mihai Manea împotriva echipei pe care a fost aproape să o pregătească. În privința efectivelor, stări diametral opuse: “lanterna roșie” abia strânge 13-14 jucători, în condițiile în care Moise – este bolnav, Șandor – accidentat, iar Căt. Ivașcu, Cr. Ivașcu, Csegoldi și I. Cociș nu s-au mai prezentat (se speră ca M. Domșa să se poată învoi de la serviciu), iar în tabăra albaiuliană revin Cl. Marcu, Davidaș și Cl. Oara (după suspendări și accidentări), Al. Giurgiu și Vitinha sunt refăcuți, singurul absent fiind Ad. Matei.

*Mihai Manea: “Noi încercăm să jucăm”

“În situația dificilă în care ne aflăm, orice meci este important pentru «Soda», mai ales că sunt dificultăți majore în privința efectivului. Întâlnim una dintre echipele candidate la promovare și încercăm să creștem de la meci la meci, să încercăm să jucăm, atât cât putem, iar după partidă, în vestiar să existe satisfacția că am reușit să scoatem ce-i mai bun din noi. În ceea ce mă privește, nu există niciun fel de orgoliu sau de ambiții suplimentare înaintea acestui joc pe care nu-l consider derby. Nu este loc de presiuni suplimentare”, a precizat antrenorul Mihai Manea, ce nu va sta pe bancă din pricina suspendării din contruntarea cu CS Hunedoara.

*Adrian Bicheși: “Este un meci special”

Disputele cu conjudețenele sunt foarte grele, indiferent de pozițiile din clasament, e clar că și la Ocna Mureș va fi dificil, în condițiile în care pentru oponenți jocurile sunt adevărate finale. Întâlnirea are o încărcătură specială, ținând cont că Mihai Manea a lucrat cu câțiva jucători din lotul nostru, în plus este și legătura de rudenie dintre George Țălnar și Ionuț Grozav. Chiar dacă este pe ultima poziție, CS Ocna Mureș a câștigat la organizare și alte chestiuni, de când a fost preluată de Mihai Manea, iar noi suntem datori ca joc și ca rezultate. Tocmai de aceea ne dorim ca creșterea din partida cu Național Sebiș să continue, și sperăm să urmăm o pantă ascendentă”, a declarat Adrian Bicheși. Oficial, cele două echipe s-au mai întâlnit în Liga a 4-a, ediția 2015-2016, cu rezultatele 1-0, la Ocna Mureș și 0-0 pe “Cetate”. Satistic vorbind, se înfruntă ultima clasată a Seriei a 4-a, cu un singur punct în 9 runde, cu echipa clasată pe poziția a 10-a, cu 11 puncte, jumătate doar din zestrea liderului Șoimii Lipova.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia Sâmbătă, 31 ianuarie 2025, a avut loc Cupa Arbitrilor 2026, competiție desfășurată la Alba Iulia, care a reunit arbitrii de fotbal din mai multe zone ale județului Alba. La turneu au fost înscrise 4 […]

Citește mai mult

Sport

Miclăuș (CFR Cluj), a doua achiziție a iernii pentru CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mateo Miclăuș, jucător under, de la CFR Cluj, este a doua achiziție a iernii pentru CSM Unirea Alba Iulia Mateo Miclăuș (fotbalist născut în 2008) este a doilea transfer realizat de CSM Unirea Alba Iulia în această perioadă, după înregimentarea lui Mihaiu (liber de contract, CSM Slatina).  Citește și: FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – Corvinul […]

Citește mai mult

Sport

CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, fără set pierdut! Start perfect de an pentru echipa condusă de Alexandru Man

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, fără set pierdut! Start perfect în 2026 pentru echipa condusă de Alexandru Man CSȘ Blaj a câștigat turneul Under 15 de la Timișoara, un start perfect de an pentru elevii antrenorului Alexandru Man. Citește și: FOTO: CSȘ Blaj, rezultate excelente la volei masculin, Under 15 și […]

Citește mai mult