Salariul minim pe economie aproape de a crește din nou. În ”sistemul bugetar sunt oameni de valoare” – declarații ale Ministrului Muncii
Salariul minim pe economie aproape de a crește din nou. În ”sistemul bugetar sunt oameni de valoare” – declarații ale Ministrului Muncii
Salariul minim pe economie este foarte aproape de a crește din nou. O spune ministrul Muncii, Marius Budăi, care a stabilit un obiectiv clar ar Guvernului. Românii să aibă venituri cât mai apropiate de cele din Uniunea Europeană.
Schimbări importante pentru buzunarele tuturor românilor. Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat, joi, la Iaşi, că îşi doreşte să transforme România într-o piaţă a forţei de muncă calificate şi bine plătite iar românii să aibă venituri cât mai apropiate de media celor din Uniunea Europeană.
„Noi am spus tot timpul că să transformăm România dintr-o piaţă a forţei de muncă necalificate şi slab plătite într-o piaţă a forţei de muncă calificate şi bine plătite. Avem măsuri extrem de importante din programul de guvernare care au fost implementate prin ministerul Muncii şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, măsuri care se referă la subvenţionarea angajării sau încurajarea ocupării pentru mediul privat, să angajeze câţi mai mulţi ucenici, să angajeze persoane cu dizabilităţi, ca persoane care nu au un loc de muncă şi mai au cinci ani de zile până la pensionare sau persoane care sunt cu vârsta peste 45 de ani.
Toate aceste lucruri au venit în sprijinul mediului de afaceri, au dat practic o gură de oxigen mediului de afaceri şi astfel am putut califica cât mai multe persoane, iar mediul de afaceri a primit o subvenţie extrem de importantă de 2.250 de lei pentru fiecare angajat, pe perioada de ucenicie, de exemplu care poate dura de la un an până la doi ani, în funcţie de complexitatea meseriei respective”, a spus ministrul Muncii.
Întrebat fiind de jurnalişti dacă majorarea salariilor bugetarilor a făcut ca mulţi dintre angajaţii din privat sa plece către stat iar mediul de afaceri privat să îşi găsească tot mai greu forţă de muncă, ministrul Budăi a spus că îşi doreşte ca românii să aibă venituri cât mai apropiate de media celor din Uniunea Europeană.
„Este o discuţie mai amplă din punctul meu de vedere, deoarece noi am spus şi ne dorim în continuare ca salariaţii din România să aibă venituri cât mai aproape de media UE. În acest context, vă aduc aminte că în 2010, de exemplu, când au fost acele venituri din sistemul bugetar mediul privat a recoltat, să spunem aşa, vârfurile din sistemul bugetar. A fost o tranziţie inversă. (…) Şi noi în acelaşi timp am mărit salariul mediu bugetar, dar vedeţi că am spus iniţial că am asigurat şi în mediul privat măsuri care să încurajeze ocuparea prin aceste subvenţii, o subvenţie care este practic mai mare decât salariul minim pe economie, o subvenţie de 2.250 de lei. Sigur că trebuie să venim şi cu alte măsuri cu care am şi venit, de exemplu, cu scăderea impozitului la salariu, de la 16% la 10%, cu reducerea acelor cheltuieli pe forţă de muncă, cu 2% în primă fază, atunci când a fost transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, dar noi ne ţinem de acest deziderat şi în continuare considerăm că veniturile românilor trebuie să ajungă către media UE”, a afirmat ministrul Muncii.
Întrebat dacă majorarea salariilor bugetarilor a adus şi performanţă, ministrul Muncii şi şi Justiţiei Sociale a reamintit că salariile din acest domeniu erau foarte mici. În ceea ce priveşte performanţa, ministrul a spus că atât la privat cât şi la stat „sunt persoane care trebuie fie colectate, fie eliminate dacă nu îşi fac datoria”
.„Este o întrebare foarte bună, o întrebare pe care şi eu am pus-o în toate instituţiile publice unde am fost prin România, dar nu aş pleca sigur numai de aici. Salariile, în domeniul bugetar, unde salariile erau foarte mici, şi am să povestesc o experienţă extrem de plăcută pe care am avut-o săptămâna trecută: am avut la ministerul Muncii, chiar în sediul ministerului, şase interni. Acei studenţi care participă la programul nostru de internship. Am discutat cu ei pe perioada internshipului, iar la sfârşit i-am întrebat cu subiect şi predicat dacă vor să lucreze în domeniul bugetar şi dacă în domeniul bugetar există ceea ce ei credeau că există înainte de a intra în acest program. Mi-au spus cu siguranţă că nu, că se munceşte foarte mult şi că în sistemul bugetar sunt oameni de valoare. Probabil peste tot, atât la privat, cât şi la stat sunt persoane care trebuie fie colectate, fie eliminate dacă nu îşi fac datoria. Dar, în marea lor majoritate, eu vă spun cu sinceritate, cunosc sistemul bugetar din 1995, sunt oameni de valoare”, a răspuns ministrul Budăi.Ministrul Muncii se află joi la Iaşi pentru a lua parte la conferinţa organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG).
Tema principală a dezbaterii o constituie identificarea celor mai bune soluţii privind rezolvarea uneia dintre problemele grave ale economiei României, criza de forţă de muncă.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România va ajunge în incapacitate de plată. Economist: Va urma o perioadă dificilă economic de cel puțin 10 ani, posibil mai mult
România va ajunge în incapacitate de plată. Economist: Va urma o perioadă dificilă economic de cel puțin 10 ani, posibil mai mult România va ajunge în situația Greciei din 2009, adică în incapacitate de plată, scrie economistul Radu Georgescu, în țara noastră urmând o perioadă dificilă din punct de vedere economic de cel puțin 10 […]
Cum va fi VREMEA în România până în 14 iulie 2025: Maxime între 25 şi 36 de grade și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 14 iulie 2025: Maxime între 25 şi 36 de grade și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 17 iunie 2025, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 17 iunie – 14 iulie. Potrivit meteorologilor, […]
Cod Galben de viituri și inundații locale în Transilvania, Moldova și zona Carpaților de Curbură: Vizat este și județul Alba
Cod Galben de viituri și inundații locale în Transilvania, Moldova și zona Carpaților de Curbură: Vizat este și județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora […]