Salariul mediu net a ajuns până la 2.933 lei. Unde sunt cele mai mari salarii
Câştigul salarial mediu nominal net, în februarie, a fost de 2.933 lei, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+17,9%), dar în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%), potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
În ianuarie, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 18,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.936 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 14,4%
Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie, nominal, cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.933 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 13,6%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în ianuarie, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Totodată, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,6%. Indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna februarie faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 205,1%, cu 1,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2019.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), venitul mediu net lunar fiind de 6683 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1728 lei). În februarie, comparativ cu ianuarie, cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 20,6% în extracţia minereurilor metalifere (3.378 lei), respectiv de 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.798 lei).
În schimb, cele mai mari creşteri au fost de 8,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (3.533 lei), de 8,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (4.046 lei), activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (5.281 lei)şi de 7,7% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).
În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%, la un nivel de 4.672 lei), respectiv în învăţământ (+1,3%, la 3.281 lei). În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%, salariu mediu net de 3.665 lei) comparativ cu luna precedentă.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA” Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]