Curier Județean

România Tradițională: Mii de participanți la festivalul de tradiții și obiceiuri, organizat la Alba Iulia, de Ziua Națională a României

BONTEA Alexandru

Publicat

în

România Tradițională: Mii de participanți la festivalul de tradiții și obiceiuri, organizat la Alba Iulia, de Ziua Națională a României

Câteva mii de persoane au participat, miercuri și joi, la „România tradițională – festival de tradiții și obiceiuri”, eveniment organizat în cadrul manifestărilor de la Alba Iulia dedicate Zilei Naționale a României.

Petrecerea Divorțaților

Festivalul s-a desfășurat într-o locație folosită în premieră în cadrul manifestărilor de 1 Decembrie, respectiv pe platoul din zona monumentului lui Avram Iancu, din Cetatea Alba Iulia. Programul a cuprins un târg al meșterilor și producătorilor tradiționali cu expozanți din întreaga țară, care au prezentat produse gastronomice tradiționale, produse de uz gospodăresc, cojocărie, olărit, cusături și țesături, arta lemnului, dogărie, împletituri, decorațiuni de sărbători, icoane pe sticlă, confecționare măști populare, podoabe din ceramică, sticlărie sau ceramică de Horezu.

Miercuri, 30 noiembrie 2022, festivalul a cuprins, în deschiderea oficială, un spectacol folcloric extraordinar cu obiceiuri tradiționale, soliști vocali, rapsozi și poeți populari, grupuri instrumentale și grupuri vocale tradiționale sau ansambluri de dansuri populare.

Astfel, și-au dat concursul Grupul de tulnicărese din Câmpeni, Ansamblul Folcloric „Brădeana” din Sohodol, Formația de dansuri de fete a Centrului Cultural Bistra, Ansamblul Folcloric „Citera cu dor” din Ciuruleasa, Grupul tradițional „Fluierașii din Șugag”, Grupul folcloric „Pe ulița satului” din Biia, Formația de călușeri din Vințu de Jos, Grupul vocal feminin din Doștat, Ansamblul folcloric „Dor teiușan” din Teiuș, Grupul vocal bărbătesc „Sâncelenii” din Sâncel, Formația de dansuri mixte din Cricău, Formația de călușeni din Săliștea, Ansamblul folcloric „Banul Mihalcea” din Mihalț, Formația de călușeni din Zlatna, Grupul vocal mixt „Doina Mureșului” din Ciugud, alături de soliștii vocali: Denisa Narița, Ana Berindei, Maria Floca, Alexandru Creț, Maria Dan Păucean, Oana Denisa Marian, Ștefana Juncan, Maria Borcea, Ștefana Lazăr.

Coordonatori: Oana Joldeș, Alin Joldeș, Mirela Danciu, Vasile Duvlea, Lenuța și Vasile Burja, Cristian Albu, Puiuman și Daniela Dumitrean, Teodor Costea, Călin Boldoșan, Lavinia și Rareș Bobițan, Eugen Mertan, Ionela Șușman.

Târgul meșterilor și producătorilor tradiționali continuă, în 1 decembrie, până la ora 20:00. În paralel, de la ora 14:45, pe scena montată în aer liber, a început un spectacol folcloric extraordinar, susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal. În program vor susține recitaluri îndrăgiții interpreți Veta Biriș, Mariana Anghel, Cornel Borza (Bihor), Traian Jurchela (Banat), Roxana Bădescu (Muntenia), Elena Nistor (Dobrogea), Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Leontina Fărcaș și Grupul Tradițional „Muguri de Tezaur”, dar și Ansamblul Folcloric „Țărăncuța” din Republica Moldova (Bardar, Ialoveni), coordonator artistic Galina Tonu.

Anul acesta, Consiliul Judeţean Alba și instituţiile de cultură subordonate, Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” și Teatrul de Păpuși „Prichindel”, au pregătit o serie de evenimente și acțiuni culturale dedicate Marii Uniri de la 1918.

Din dorința de a duce mai departe tradiția poporului român și de a valorifica cultura și datinile acestuia, a fost creat un nou proiect: „România Tradițională – festival de tradiții și obiceiuri”, o marcă a Consiliului Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Încă de la prima ediție, festivalul dedicat României autentice, cuprinde cel mai mare târg al meșterilor populari, cu ateliere demonstrative de meșteșuguri și gastronomie tradițională, culminând cu spectacole folclorice extraordinare prin care toate provinciile românești vor fi reprezentate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult