România în elita powerliftingului european. Locul trei în clasamentul națiunilor în Luxemburg
România în elita powerliftingului european. Locul trei în clasamentul națiunilor în Luxemburg, rezultate remarcabile pentru competitorii din Alba
În perioada 6-11 mai, Luxemburgul, capitala powerliftingului mondial, a organizat cu succes Campionatul European de Powerlifting, în contextul unei participări cu peste 20 de țări implicate și cu rezultate care erau greu de anticipat în urmă cu 20 de ani. De ani buni, selecționata României, condusă de către președintele Federației Române de Powerlifting, a reprezentat una dintre favoritele la medalii, având curajul, perseverența și priceperea de a gestiona prezentul fără a fi în vreun fel presată de mitul tradiției. Statutul de țară favorită a fost și de această dată confirmat, într-o manieră care va rămâne pentru mulți ani de acum înainte, România ocupând locul trei în clasamentul națiunilor în funcție de numărul de medalii obținute de sportivii români, într-un context, în care știți bine, nu reușim întotdeauna să deplasăm la astfel de competiții un număr impresionant de sportivi din evidente rațiuni financiare.
Ceea ce ne bucură dincolo de obținerea unui mare rezultat parțial generat de către sportivi din orașul reședință de județ și sub coordonarea unui antrenor din același municipiu sub numele său Ovidiu Pănăzan, este modul în care această performanță a fost tratată de către organizatori și de către președintele Federației Internaționale de Powerlifting, domnul Gaston Parage, ca formă de respect la adresa a ani de muncă și strategie sportivă. Ne-am întrebat de-a lungul acestei competiții care să fie explicația pentru care unele rezultate sunt eronat tratate acasă și puternic recunoscute în ceea ce numim generic lumea occidentală la care culmea tot spunem că vrem să aderăm? Explicația este în sine mai simplă decât întrebarea și constă în faptul că lumea occidentală are percepția corectă a marii performanțe și nu amestecă un campionat școlar cu o competiție continentală. Valoarea este recunoscută acolo unde apare sub toate formele ei cu o precizie matematică, mai ales în condițiile în care se știe ce eforturi se fac pentru marea performanță.
România intră definitiv în istoria acestui sport, desigur în istoria pe care o scriu învingătorii și pe care au contestat-o mereu cei care au pierdut. Sportul indiferent de natura lui pune în valoare capacitatea de a fi mai bun decât adversarul. În multe cazuri, în mod pervers, s-a înlocuit performanța cu participarea, efortul cu abandonul, politețea cu minciuna și s-a sperat că ceilalți nu se vor prinde sau dacă se vor prinde o să tacă în mod complice. În Luxemburg, bronzul de la gâtul românilor a cântărit mult pentru că aici oamenii construiesc clasamente pe baza unor criterii care clarifică nu confuzează. Aici, am spus încă odată, să se audă, că se poate genera mare performanță pe termen lung doar dacă societatea din care vi înțelege să sprijine consistent asta ca filozofie socială. Restul se observă în miile de poze postate pe rețelele de socializare de către sportivii români și nu numai. Banal, nu?
Rezultatele, din punct de vedere statistic se prezintă astfel: 2 medalii de aur, 9 medalii de argint, 22 medalii de bronz!
Federația Română de Powerlifting, Biroul de Presă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj – CSM București 3-0, în Divizia A1 | Campioana, succes lejer la ultima reprezentație internă a anului
Volei Alba Blaj – CSM București 3-0, în Divizia A1 | Campioana a realizat un succes lejer la ultima reprezentație internă a anului Campioana României, Volei Alba Blaj, a învins CSM București, scor 3-0 (25-20, 25-21, 25-21), în „Alba Blaj” Arena, într-un meci contând pentru penultima rundă a turului sezonului regular în Divizia A1 Citește […]
FOTO: Performanță extraordinară pentru CSM Unirea Alba Iulia: Attila Malnași, Miruna Măda și Radu Măda au cucerit Cupa României la ciclocros
Performanță extraordinară realizată de CSM Unirea Alba Iulia: Attila Malnași, Miruna Măda și Radu Măda au cucerit Cupa României la ciclocros! Astăzi, la Cluj Winter Race, a fost decernată oficial Cupa României la Ciclocross, iar CSM Unirea Alba Iulia a reușit o performanță extraordinară! Citește și: FOTO: Rezultate extraordinare pentru CSM Unirea Alba Iulia la etapa […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – Hidro Mecanica Șugag 5-0 (1-0), pe „Cetate” | Liderul, victorie facilă, de Sf. Nicolae, pe „Cetate”
CSM Unirea Alba Iulia – Hidro Mecanica Șugag 5-0 (1-0), pe „Cetate” | Liderul, victorie facilă, de Sf. Nicolae, pe „Cetate”, la ultima reprezentație internă CSM Unirea Alba Iulia a învins, pe „Cetate”, pe Hidro Mecanica Șugag, „lanterna roșie” din Seria 7, scor 5-0 (1-0). Golurile au fost marcate de Giosu (44), Giurgiu (58) – […]