Sport

România debutează astăzi la Campionatul European Under 17

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Echipa reprezentativă Under 17 a României va debuta astăzi la Campionatul European din Serbia, într-o partidă cu Cehia, programată de la ora 18.00, la Belgrad. „Tricolorii” lui Adrian Vâsâi sunt repartizaţi în dificila Grupă B, unde vor juca cu Cehia (3 mai), Olanda (vineri, 6 mai, la Belgrad, ora 18.00) şi Germania (luni, 9 mai, la Smederevo, ora 14.00). Junii români visează frumos la calificarea pentru Mondialele din Mexic (18 iunie-10 iulie), iar pentru aceasta trebuie să nu termine pe ultimul loc în grupă (performanţă răsplătită cu 5000 euro pentru fiecare jucător, câştigarea titlului continental însemnând o recompensă de 30.000 euro). În jocul de debut al naţionalei la Euro 2011, cei doi albaiulieni prezenţi în lot, fundaşul Eduard Schuller şi atacantul golgheter Fabian Himcinschi sunt anunţaţi titulari, meciul de pe stadionul „Milos Obilic” urmând să fi urmărit şi de secundul unirist Adorian Himcinschi. Primele două clasate în fiecare grupă vor disputa semifinalele (12 mai), pe arena „Karadjordje”, din Novi Sad, acelaşi care va găzdui şi finala, în ziua de 15 mai. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult