Cultură Educație

Roade noi de fapte bune de la Sfântul ierarh Nicolae

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Unul dintre sfinţii cei mai devotaţi şi mai apropiaţi de sufletul creştinilor este Sfântul Ierarh Nicolae cel din Mira Lichiei (280-342), văzut de către psalmist „ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa”. Şi aceasta, pentru că asemenea altor mari luminători ai credinţei (Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Grigorie, Vasile şi Ioan, Antonie cel Mare, Cuvioasa Paraschiva, ş.a.), a fost predestinat din pântecele maicii sale, să urmeze doar calea slujirii unicului Dumnezeu. Semne minunate, cu totul înfricoşătoare, i-au prevestit marele destin creştin după cum arată Metafrast, un biograf al său, care spune că înainte de a mânca, s-a deprins a posti, iar după naştere a stat trei ore în picioare nesprijinit de nimeni, în semn de cinstire a Sfintei Treimi; când era alăptat, nu se hrănea decât din sânul cel drept al mamei sale, ca semn că-şi va agonisi loc de şedere de-a dreapta lui Dumnezeu, iar în zilele de post, miercurea şi vinerea, numai o dată în zi, după apusul soarelui mânca lapte de la pieptul mamei sale.
Crescând şi întărindu-se cu duhul, Sfântul Nicolae sporea în fapte şi minuni ce stârneau admiraţia credincioşilor, care aveau înaintea ochilor o călăuză certă spre împărăţia lui Dumnezeu. Despre Sfântul Nicolae, unchiul său, episcop cu acelaşi nume, le vorbea credincioşilor din Mira Lichiei în chip profetic: „Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind la marginile pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. Fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor. Căci acesta va paşte sufletele celor rătăciţi şi la păşunea bunei credinţe îi va duce pe dânşii”. Este anevoie de stabilit prin ce calităţi sau însuşiri a strălucit mai puternic sfinţenia ierarhului din Mira. Viaţa sa toată a fost fără pată, bunătatea sa stingea toate focarele ce inflamau relaţiile dintre enoriaşi, iar pentru a suplini nevoile concetăţenilor săi, chema în ajutor pe însuşi Dumnezeu pentru ca lumea să nu sufere de foame. Primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni tămăduia bolile celor aflaţi în suferinţă, îndrepta strâmbătăţile multe şi grele îndreptate împotriva celor năpăstuiţi, intervenea cu sume de bani în sprijinul fetelor sărace care nu se puteau căsători din lipsă de zestre, salva din valuri vieţile celor care naufragiau pe mare şi stătea de strajă în jurul corăbiilor ce veneau din Egipt încărcate cu grâne pentru ca acestea să nu fie prădate de piraţii mării.
În anul 325, numele său se află pe lista celor 318 Sfinţi Părinţi convocaţi de către Împăratul Constantin cel Mare la Niceea, spre a combate erezia lui Arie din Alexandria, îndreptată împotriva naturii divine a lui Iisus Hristos. În toată viaţa lui a dus o neîntreruptă luptă împotriva capiştilor idoleşti sau a templelor păgâne, care adăposteau statuile multor idoli, cărora poporul le aducea jertfe. Impactul dintre sfânt şi idoli era atât de violent încât se spune că „duhurile cele viclene neputând nicidecum răbda venirea sfântului, scoteau glasuri de plângeri, strigând foarte tare, căci erau biruite şi izgonite din locul lor, prin arma rugăciunilor nebiruitului ostaş Nicolae, arhierul lui Hristos”. Pentru acerba luptă dusă contra păcatului pe toate fronturile, sfântul Nicolae a fost comparat cu „o holdă roditoare, care primeşte în sine sămânţa învăţăturii celei bune, care odrăzleşte şi aduce în toate zilele roade noi de fapte bune”.
Viaţa de înaltă sfinţenie dovedită de Sfântul Nicolae nu trebuie să fie motiv de descurajare pentru cei care circulă pe contrasens, nici motiv de deznădejde pentru cei ce au investit mulţime de speranţe în acest necuprins deşert neroditor, în acest pustiu sterp (viaţa pământească), în care nu se află izvoare de apă vie, nici hrană pentru suflet, dar care poate constitui un moment de revenire în sine pentru cei ce vor să se întoarcă asemenea fiului pierdut şi poate fi un prilej de reflecţie pentru cei ce vor să se întoarcă de pe calea Damascului aşa cum a făcut-o Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor.
Pr. dr  Petru PINCA, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult