Repartizare Titularizare 2014. Repartizarea cadrelor didactice pe perioadă nedeterminată, în ședințe publice
Repartizare Titularizare 2014. În 31 iulie și 1 august are loc repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor, în ședințe publice, organizate de centrele de concurs, conform calendarului afișat de Ministerul Educației Naționale.
Amintim că în județul Alba pentru proba scrisă de Titularizare 2014 s-au înscris 557 de candidați, 69 au absentat, 27 s-au retras din examen, iar 461 de lucrări au fost trimise pentru corectare. Rata de promovare la examenul de Titularizare 2014 este mai mică în județul Alba (75,1%), decât la nivel național (79,88%), înainte de soluționarea contestațiilor.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii au trebuit să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Joi, 31 iulie va avea loc Etapa I de repartizare – repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media de repartizare 7,00 (șapte) la concursul din sesiunea 2014.
În 1 august va avea loc repartizarea, în ședință publică, a candidaților cu media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susținut atât proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor.
Ulterior, mai precis în perioada 4-5 august, va fi făcută repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată, tot în şedinţe publice organizate de centrele de concurs.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Lucrări de reparații urgente pe drumurile județene din Alba: „Imediat ce vremea va permite, vom relua lucrările pe DJ 705 Zlatna-Almașu Mare”
Lucrări de reparații urgente pe drumurile județene din Alba: „Imediat ce vremea va permite, vom relua lucrările pe DJ 705 Zlatna-Almașu Mare” După o iarnă cu multă zăpadă și condiții meteorologice total nefavorabile, Consiliul Județean Alba a demarat lucrări pe drumurile din administrare care necesită reparații urgente, a anunțat, marți, 3 martie 2026, Marius Hațegan, […]
5 martie 2026 | 3 localități din județul Alba rămân temporar fără gaz: Lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. Recomandări pentru consumatori
3 localități din județul Alba rămân temporar fără gaz: Lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. Recomandări pentru consumatori 3 localități din județul Alba rămân joi, 5 martie 2026, fără gaz, din cauza unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție. Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare […]
10 martie 2026 | Concert dedicat doamnelor și domnișoarelor din Sebeș: Grupul pop-opera Ad Libitum Voices aduce „Primăvara Ad Libitum” în oraș
Concert dedicat doamnelor și domnișoarelor din Sebeș: Grupul pop-opera Ad Libitum Voices aduce „Primăvara Ad Libitum” în oraș Doamnele și domnișoarele din Sebeș sunt așteptate la concertul „Primăvara Ad Libitum” susținut de grupul pop-opera Ad Libitum Voices, pe data de 10 martie 2026. Evenimentul va avea loc marți, 10 martie 2026, de la ora 19.00, […]