Rămâi conectat

Ştirea zilei

Renovarea energetică a Liceului Teoretic Petru Maior din Ocna Mureș: Licitația de peste 300.000 de lei, lansată în SEAP

Ioana Oprean

Publicat

în

Renovarea energetică a Liceului Teoretic Petru Maior din Ocna Mureș: Licitația de peste 300.000 de lei, lansată în SEAP

Primăria orașului Ocna Mureș a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru servicii de proiectare și asistență tehnică în cadrul proiectului „Renovarea energetică moderată a clădirilor Liceului Teoretic Petru Maior Ocna Mureș”. Valoarea totală estimată a contractului este de 313.789 de lei, fără TVA.

Reducerea consumului de energie pentru încălzirea clădirilor publice are ca efect reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor.

Totodată se va realiza susţinerea creşterii economice, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naţionale şi locale, iar pe termen scurt şi mediu, se degrevează bugetul statului de cheltuielile cu combustibilul utilizat, se reduc cheltuielile cu întreţinerea clădirilor publice prin reducerea facturilor cu încălzirea, se asigură susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor şi se creează noi locuri de muncă.

Obiectivul general al obiectivului de investiţii cu titlul ” Renovarea energetică moderată a clădirilor Liceului Teoretic Petru Maior Ocna Mureş”, îl reprezintă tranziţia către un fond construit rezident şi verde

Obiectivul specific al obiectivului de investiţii cu titlul Renovarea energetică moderată a clădirilor Liceului Teoretic Petru Maior Ocna Mureş”, îl reprezintă:

– Îmbunătăţirea condiţiilor de confort interior;
– Reducerea consumurilor energetice;
– Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă menajeră;
– Reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie;
– Eficientizarea modalităţii de organizare prin crearea de condiţii optime;
– Creşterea gradului de implicare a populaţiei, conducând la utilizarea eficientă a resurselor de energie, în conformitate cu Strategia Europeană 2020.
– Asigurarea contribuţiei la îndeplinirea indicatorului de utilizare eficientă a resurselor de energie, de gestionare inteligentă a energiei şi a inlocuirii energiei din surse neregenerabile cu energie din surse regenerabile.

Finanţarea obiectivului de investiţii este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezidenţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10/11.3, Runda 1,’Componenta CIO – Fondul local, Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăţi serviciile publice prestate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, contract de finanţare prin PNRR nr. 22731/23.02.2023, proiect nr. Cl0-13-2261 intitulat „Renovarea energetică moderată a clădirilor Liceului Teoretic Petru Maior Ocna Mureş „

Serviciile contractate vor consta în:

– Elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor ca parte a documentaţiei pentru emiterea autorizaţiei de construire;
– Elaborarea proiectului tehnic de execuţie prin care se dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul aprobat în cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii;
– Elaborarea detaliilor de execuţie ca parte constitutivă a proiectului tehnic de execuţie;
– Prestarea de servicii de Asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării achiziţiei de lucrări şi pe perioada de execuţie a lucrărilor (inclusive pe perioada de garanţie a acestora).
– Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Într-un oraș din Alba, proiectul de transport public, tot mai aproape de finalizare, după ani de întârzieri și costuri suplimentare. Primar: „Suntem tot mai aproape de un transport public modern și ecologic”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Într-un oraș din Alba, proiectul de transport public, tot mai aproape de finalizare, după ani de întârzieri și costuri suplimentare. Primar: „Suntem tot mai aproape de un transport public modern și ecologic” Proiectul de transport public din Aiud se apropie de finalizare. Autoritățile speră ca noile microbuze electrice să înceapă să circule până la sfârșitul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Yukan’na, celebrul câine de salvare din Alba, a împlinit 11 ani: „Ce-i place cel mai mult? Antrenamente și bunătăți”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Yukan’na, celebrul câine de salvare din Alba, a împlinit 11 ani: „Ce-i place cel mai mult? Antrenamente și bunătăți” Yukan’na, celebrul câine de salvare din Alba, a împlinit, duminică, 26 octombrie 2025, 11 ani. Citește și: VIDEO| Cum se antrenează echipajul Tibi Krizbai și câinii Yukan’na și Kamura de la Salvamont Alba pentru misiunile pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 28 octombrie 2025: 530 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 28 octombrie 2025: 530 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea