Actualitate

Recalcularea pensiilor în baza noii formule. Pensionari care care au ieșit în perioade diferite de timp au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Recalcularea pensiilor în baza noii formule. Pensionari care care au ieșit în perioade diferite de timp au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit despre noua formulă de calculare a pensiilor, dar și despre când va fi posibilă creșterea acestora.

Autoritățile vor încerca să repare inechitățile existente, iar persoanele care au avut aceeași contribuție ar trebui să primească aceeași pensie.

”Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare. Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată”, a declarat Daniel Baciu, pentru Realitatea Plus.

O problemă s-ar putea ivi în momentul în care, din cauza unor erori de calcul, unii au primit pensii mai mari decât ar fi trebuit.

”Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie sa ii returneze…”, a explicat președintele Casei Naționale de Pensii.

Pensionarii care nu au toate actele la dosar vor trebui să bată drumuri până la instituțiile la care au lucrat sau chiar să apeleze la arhive.

”Trebuie să meargă la angajator, iar noi să putem verifica. Nu putem lucra pe ceva ce nu poate fi verificat cu documente. Toate societățile închise au fost preluate de către lichidatori, au fost preluate arhivele, în mare parte se găsesc. Trebuie să li se elibereze acele adeverințe care atestă că ei au lucrat, au realizat alte venituri decât cele existente în dosarul de pesionare.

Ei trebuie să achite o sumă pentru cei care eliberează aceste documente”, a mai spus Baciu.

Până acum au fost evaluate peste 500.000 de dosare de pensii din totalul de 5 milioane. Evaluarea ar trebui să dureze până la mijlocul anului viitor, iar o nouă lege a pensiilor ar putea fi gata la finalul lui 2022, informează realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF şi-a lansat plaftorma online eLicitațiiANAF prin care licitează bunurile sechestrate: Vinde mașini, ceasuri și alte bunuri la preț de nimic. Peste 1 milion de accesări în primele ore

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF şi-a lansat plaftorma online eLicitațiiANAF prin care licitează bunurile sechestrate: Vinde mașini, ceasuri și alte bunuri la preț de nimic. Peste 1 milion de accesări în primele ore ANAF a lansat oficial, pe 30 martie 2026, o nouă poartă digitală pentru cei care urmăresc licitațiile cu bunuri confiscate, sechestrate sau intrate în proprietatea privată […]

Citește mai mult

Actualitate

România ar putea interzice țigările pentru cei sub 18 ani. Restricțiile s-ar aplica și vape-urilor și altor dispozitive electronice

Bogdan Ilea

Publicat

în

România ar putea interzice țigările pentru cei sub 18 ani. Restricțiile s-ar aplica și vape-urilor și altor dispozitive electronice Proiectul care prevede că persoanelor care au vârsta sub 18 ani le va fi strict interzis fumatul a fost adoptat, luni, 30 martie 2026.  De aemenea, celor sub 18 ani le va fi interzisă și utilizarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că atacurile de phishing nu mai sunt atât de ușor de recunoscut precum în trecut, infractorii cibernetici folosind mesaje, apeluri sau SMS-uri care imită tot mai convingător instituții cunoscute pentru a fura date personale […]

Citește mai mult