Rămâi conectat

Actualitate

Recalculare pensie 2021: Care sunt categoriile de români care ar putea beneficia de creșterea venitului și când pot fi depuse cererile

Ioana Oprean

Publicat

în

Recalculare pensie 2021: Care sunt categoriile de români care ar putea beneficia de creșterea venitului și când pot fi depuse cererile

Mulți români aleg să continue să lucreze pentru a câștiga un ban în plus, chiar și după ieșirea la penie. Această categorie socială ar putea primi mai multe beneficii financiare, în cazul în care cer recalcularea pensiei, în condițiile în care pentru aceștia se plătesc în continuare taxe la stat. Banii sunt oferiți în funcție de perioada în care aceștia au prestat activitate profesională.

Nu puțini români sunt cei care aleg să lucreze chiar și după ce împlinesc vârsta de pensionare. Aceștia pot solicita la momentul prezent recalcularea pensiei. Este un drept pe care puțini îl iau în calcul, însă ar putea, prin intermediul acestuia, să își mărească veniturile financiare. Cererea de majorare a pensiei se poate depune doar dacă persoana în cauză poate demonstra, cu acte, faptul că are perioade cotizate, nevalorificate la data stabilirii pensiei.

Cine poate solicita recalcularea pensiei

De exemplu, românii care sunt puși în situația de a apela la ajutorul instanței pentru a obține recunoașterea unei perioade în care au prestat activitate pot solicita recalcularea pensiei. Legea actuală a pensiilor 263/2010 stipulează, în articolul 107, că „pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia”.

„Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, mai explică legislația în vigoare, potrivit avocatnet.

Documentele de care ai nevoie pentru majorarea pensiei

Iată pașii pe care trebuie să îi respecți dacă dorești să soliciți recalcularea pensiei:

  • se descarcă de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice cererea specială pentru recalcularea venitului;
  • se depune solicitarea la casa teritorială de pensii, alături de documentele care arată activitatea prestată în perioadele de după pensionare.

Important de menționat este că noua valoare majorată a pensiei se va acorda solicitantului din luna ulterioară depunerii cererii de recalculare a venitului.
Ce schimbări stabilește noua Lege a Pensiilor

De la data de 1 septembrie 2023, vor intra în vigoare noi prevederi referitoare la acordarea pensiei. Diferența principală se referă la faptul că, după pensionare, românii vor avea dreptul să solicite recalcularea pensiei doar o singură dată pe an.

„Pensia poate fi recalculată la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Cererea (…) se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin decizie de recalculare. Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei o singură dată într-un an calendaristic, în condițiile legii”, arată articolul 98 din actul citat.

Sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Educației dorește reintroducerea burselor olimpice: „Se numără printre prioritățile pe termen foarte scurt, din prima parte a anului viitor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Daniel David dorește reintroducerea burselor olimpice Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că are în plan să reintroducă bursele de excelență olimpică și că reprezintă o prioritate pentru prima parte a anului viitor. „Prioritățile pe termen foarte scurt, din prima parte a anului viitor, sunt bursele studenților și bursele olimpicilor, trebuie să analizăm […]

Citește mai mult

Actualitate

Cardul european de sănătate 2025: Crește perioada pentru anumite categorii de persoane. Anunțul CNAS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul european de sănătate 2025: Crește perioada pentru anumite categorii de persoane. Anunțul CNAS Un nou proiect legislativ, care a fost inclus în cel de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare și validat recent de Curtea Constituțională a României, aduce modificări importante pentru milioane de români. Documentul prevede extinderea perioadei de valabilitate a cardului european de […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan despre o eventuală demisie: „Eu pot să plec mâine. Dar să mi se spună care sunt soluţiile geniale, care corectează lucruri şi nu deranjează pe nimeni”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan despre o eventuală demisie: „Eu pot să plec mâine. Dar să mi se spună care sunt soluţiile geniale, care corectează lucruri şi nu deranjează pe nimeni” Premierul Ilie Bolojan a declarat că poate în orice moment să renunţe la funcţie, dar solicită să i se spună care sunt „soluţiile geniale” prin care deficitul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea