Radu Coșarcă, numit președinte al Consiliului de Administrație al Cupru Min SA Abrud
Consiliul de Administrație al companiei de stat Cupru Min SA Abrud are, de curând, un nou președinte. Este vorba despre fostul prezentator TV Radu Coșarcă, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului. Acesta îl înlocuiește în această funcție pe Remus Vulpescu, care a demisionat.
Ambii au fost numiți membri ai Consiliului de Administrație al Cupru Min în vara anului 2016, în mandatul Guvernului Cioloș, scrie profit.ro.
Radu Coșarcă a fost șef de Comunicare pentru operațiunile din România ale grupului italian de utilități Enel până în ultima parte a anului 2016, funcție pe care o deținea din 2010. Coșarcă a lucrat anterior la mai multe televiziuni, precum Național TV, TVR și Antena 1, a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a predat un curs de comunicare la Universitatea București și a deținut funcția de vicepreședinte la grupul Media On, precum și la firma de consultanță în comunicare Sinergy.
Cupru Min este companie care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află peste 60 % din rezervele de cupru ale României. De curând, are un director general interimar, în persoana fostului director tehnic Gheorghe Chindriș, după ce fostul manager general Nicolae Turdean și-a dat demisia din motive personale.
Compania Cupru Min SA a anunțat recent că 2017 a fost anul unor creșteri importante. Veniturile totale ale companiei au crescut cu 35,8% față de 2016, iar capitalurile proprii cu peste 55%.
Veniturile din exploatare/angajat au crescut cu 34%. ”Prin raportare la anul 2016, în 2017 volumul de descopertă realizat în cariera de la Roșia Poieni a fost de 137%, ceea ce înseamnă o masă minieră de 1,725,000 de tone. Realizările la descoperta de investiție au fost chiar mai mari, reprezentând 146,7% din volumul anului 2016. S-au pus astfel bazele creșterii producției și în 2018. Remarcabilă este creșterea de productivitate: din cele 38,300 de tone de concentrat de cupru s-au obținut 8010 tone de cupru pur, față de 7,800 în 2016, la un volum de 37,846 de tone de concentrat. Este pentru prima dată în istoria societății când e depășită cota de 8000 de tone de cupru”, potrivit companiei.
Reprezentanții acesteia anunță că în 2018 Cupru Min va lansa a doua etapă de investiții urmărind modernizarea Secției de flotație din Uzina de preparare. Tot în 2018 societatea va finaliza construcția Stației de neutralizare a apelor acide, importantă investiție în protecția mediului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]