Actualitate

Propunere de modificare a Codului penal: Pedeapsă cu executare pentru şoferii fără permis sau sub influenţa alcoolului în cazul uciderii din culpă

Ioana Oprean

Publicat

în

Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, va propune ca în cazul şoferilor care conduc autoturisme fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice şi comit infracţiunea de ucidere din culpă să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

„Voi propune colegilor mei, senatori şi deputaţi, la începutul sesiunii parlamentare septembrie 2018, să modificăm articolul 192 din Codul penal referitor la uciderea din culpă, astfel încât, în situaţia săvârşirii acestei infracţiuni de către o persoană care conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere sau sub influenţa băuturilor alcoolice, adică în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis, sau cu infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, a scris Cazanciuc joi pe Facebook.

El a constatat că există „o indignare a opiniei publice faţă de o asemenea abordare, considerată mult prea blândă în cazul curmării unor vieţi omeneşti de către o persoană care nu avea ce căuta pe şosele la volanul unui autoturism, fără permis de conducere ori în pragul unei come alcoolice”.

Cazanciuc susţine că mai puţin de 10 articole din cele 445 ale Codului penal au ajuns să genereze zeci de mii de dosare penale în fiecare an.

„Fără a fi imposibil de diminuat, prima categorie de infracţiuni necesită o abordare dincolo de rolul preventiv al legii penale, începând cu educaţia, nivelul de trai şi înţelegerea complexităţii unor relaţii interumane într-o societate aflată între Orient şi Occident. Dincolo de social, însă, este dublarea numărului de infracţiuni rutiere de la un an la altul, care arată că toleranţa trebuie să aibă anumite limite. Putem să dăm vina pe starea proastă a infrastructurii rutiere – şi fiecare cetăţean român are tot dreptul să critice acest lucru, iar decidentul politic are obligaţia ca, până la realizarea marilor proiecte care îl vor face nemuritor, să reinventeze schimburile 2 şi 3 de lucru pentru a rezolva micile proiecte care pot îmbunătăţi vieţile de zi cu zi ale oamenilor”, se arată în postarea senatorului.

El consideră că soluţia legislativă propusă va contribui la salvarea a sute de vieţi anual.

Sursa. digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Proiectul care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat, dezbătut în procedură de urgență în Parlament: „Violența domestică degenerează în crimă

Mif Lorena

Publicat

în

Proiectul care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat, dezbătut în procedură de urgență în Parlament: „Violența domestică degenerează în crimă În prima zi a noii sesiuni parlamentare, senatorii au votat legea care definește „femicidul” și care vizează combaterea crimelor împotriva femeilor. Pentru a putea intra în vigoare, proiectul trebuie să treacă de Camera Deputațiilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru părinții din România: indemnizația pentru creșterea copilului, plătită mai devreme în februarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vești bune pentru părinții din România: indemnizația pentru creșterea copilului, plătită mai devreme în februarie 2026 Alocațiile, indemnizațiile și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi achitate înainte de termen, deoarece data obișnuită de plată coincide cu o zi nelucrătoare, anunță autoritățile. Astfel, beneficiile sociale, inclusiv alocația de stat pentru copii și indemnizația […]

Citește mai mult

Actualitate

Raport Congresul SUA: Alegerile din România ar fi fost interferate de Comisia Europeană. Speculații că și-ar fi pus ,,președintele preferat” în țară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Raport Congresul SUA: Alegerile din România ar fi fost interferate de Comisia Europeană. Speculații că și-ar fi pus ,,președintele preferat” în țară Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a făcut public, luni, 3 februarie 2026, un raport care descrie o amplă campanie de cenzurare a discursului public din Statele Unite, desfășurată de Comisia […]

Citește mai mult