Proiect: Scumpirea serviciului de salubrizare din Sebeș. Vezi noile tarife
Consilierii locali din Sebeș vor dezbate și aproba în ședința de joi, 28 august, proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării tarifelor pentru persoanele juridice şi modificarea tarifelor pentru persoanele fizice, practicate de către SC Greendays SRL în cadrul Contractului de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare al municipiului.
Firma Greendays SRL – operatorul de salubrizare din Sebeș a solicitat administrației locale o mărire a tarifelor practicate pentru serviciile pe care le prestează în municipiu, precizând că în caz de neaprobare se poate ajunge chiar la oprirea activității de ridicare a gunoiului menajer, în acest sens întocmind și o plângere prealabilă ce va fi prezentată consilierilor locali.
Reprezentantul firmei precizează că tarifele nu au mai fost ajustate de la data întocmirii contractului, respectiv din luna februarie 2009 și până în prezent, timp în care prețurile combustibilului, pieselor de schimb pentru autovehicule și implicit cheltuielile cu forţa de muncă, ce fac parte din structura tarifului stabilit, au crescut semnificativ. De asemenea, solicitantul reclamă și lipsa unor măsuri coercitive pentru a determina beneficiarii să încheie contracte pentru prestarea serviciilor.
”Neaprobarea ajustării/ modificării tarifelor afectează grav echilibrul contractual, generând pierderi în prestarea activităţii de salubritate şi reprezintă o încălcare gravă a prevederilor legale şi contractuale, care riscă să pună operatorul în situaţia de a nu mai putea presta serviciile de salubritate”, mai arată reprezentantul firmei Greendays.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de Consiliul Local Sebeș, tarifele pentru serviciile de salubrizare ar putea să crească cu sume cuprinse între 0,5 și 1 leu/persoană pentru cetățenii care locuiesc în municipiu și între 1 și 2 lei/mc pentru persoanele juridice, după cum urmează:
*Pentru persoanele fizice:
– creștere tarif ridicare deșeuri nesortate: de la 3,50 lei, la 4,59 lei/persoană
– creștere tarif ridicare deșeuri sortate: de la 3,40 lei, la 3,90 lei/persoană
*Pentru persoanele juridice:
– creștere tarif ridicare deșeuri nesortate: de la 27,35 lei, la 29,25 lei/mc
– creștere tarif ridicare deșeuri sortate: de la 22,34 lei, la 23,85 lei/mc
– creștere tarif în cazul prestațiilor de care beneficiază individual, fără contract: de la 26,04 lei, la 27,80 lei/mc.
Precizăm că în Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, formată din Dorin Nistor, Constantin Ispir, Gligor Stanciu, Dorin Albu și Sorel Virgil Hăbean, proiectul de hotărâre a primit aviz nefavorabil.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]