Rămâi conectat

Ştirea zilei

Proiect respins pentru că nu s-au numărat… albinele!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Stimată doamnă Carmen Morariu,

Cât a fost iarna de lungă (adică din 25.11.2010, când v-am adresat prima petiţie) şi până în prezent, am sperat şi am aşteptat un răspuns oficial (conform legislaţiei în vigoare) din partea instituţiei pe care o conduceţi şi din partea domniei voastre personal, ceea ce nu s-a întâmplat.
Iarna, cu gerurile sale aspre, nu v-a trezit din visuri (numai aşa explic faptul că „aţi uitat” să-mi răspundeţi) şi vrând – nevrând o să vină încet şi primăvara.
Aşa că mă grăbesc să vă fac cunoscute petiţiile mele, de data aceasta în ziarul „Unirea”, ACEASTA PENTRU A NU VĂ CUPRINDE ASTENIA DE PRIMĂVARĂ.
În cazul în care, „din întâmplare” nu sesizaţi apariţia acestui articol, rog pe salariatul d-voastră care are atribuţii de P.R., să vă sesizeze oficial. (În cazul în care nu cunoaşteţi prescurtarea P.R. o să vă comunic semnificaţia ei în scris.)
Cu speranţa sinceră că apariţia în presă a celor două petiţii va aduce cu sine şi răspunsul oficial al
d-voastră, stimată doamnă, vă mulţumesc!
Un umil plătitor al taxelor din care d-voastră şi mulţi alţii sunt plătiţi bine,
Zaharia George ŞTEFĂNUŢ
Alba Iulia, 2 martie 2011

Către Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Alba

Cu consideraţie faţă de  d-voastră, revin la cererea mea înregistrată cu nr. 2377/29. 11.2010, întrebându-mă pe mine însumi, şi totodată pe d-voastră, ce se întâmplă? Şi există aici doar două variante:
– fie nu aţi înţeles ceea ce
v-am cerut şi în acest caz nu m-am făcut bine înţeles;
– fie modul de a gestiona
d-voastră situaţia creată, cu regret o spun, tot de d-voastră, este chiar tendenţioasă.
Din cele două variante, deşi nu sunt convins, aleg pe prima.
Şi în consecinţă vă mai explic încă o dată ceea ce v-am cerut.
DECI: În data de 1.11.2010 la solicitarea d-voastră v-am însoţit în teren, în prima fază la Ponor (DEŞI V-AM EXPLICAT CĂ ALBINELE NU SUNT LA PONOR CI LA CRICĂU, LA PONOR AVÂND DOAR DOMICILIUL – FAPT SPECIFICAT ŞI ÎN PROIECT) apoi în a doua fază la Cricău, unde am ajuns în jurul orei 18.30, când afară era întuneric.
Pentru a poza albinele v-am montat bec în grădină. Aţi verificat atunci prin sondaj dacă există sau nu albine şi aţi constatat atunci că într-adevăr există. Apoi le-aţi numărat. Din partea d-voastra (dacă nu vă amintiţi, vă reamintesc eu) a participat d-nul PASCA şi sper că nu mă înşel, d-nul NĂPĂU. (Vă rog să specificaţi d-voastră numele corect al celei de-a doua persoane, în cazul în care eu am greşit.)
Invocând faptul că este târziu, reprezentanţii d-voastră, în prezenţa unor martori (să nu uitaţi aceasta) au convenit şi au încheiat un proces-verbal de verificare pe teren (sau cum îl numiţi d-voastră, tehnic) în care s-a notat starea de fapt găsită la Cricău (ÎN FAPT EXISTENŢA CELOR 40 FAMILII DE ALBINE ŞI CĂ A DOUA ZI SĂ MĂ PREZINT LA SEDIUL D-VOASTRĂ SĂ DAU O DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE CĂ RESTUL DE ALBINE SE AFLĂ LA AMPOIŢA – CEEA CE AM ŞI FĂCUT.)
În acest proces-verbal s-a consemnat de asemenea că va urma să ne deplasăm împreună la Ampoiţa pentru a verifica existenţa celorlalte 35 familii de albine.
DOMNILOR!
ACEL PROCES-VERBAL ÎNCHEIAT ÎN ACEA SEARĂ ÎL SOLICIT, FIIND SEMNAT ŞI DE MINE. VĂ MAI REPET: ACEL PROCES-VERBAL ÎL DORESC ÎN XEROCOPIE (SAU CUM ÎL NUMIŢI D-VOASTRA TEHNIC). VĂ ATRAG SERIOS ATENŢIA SĂ NU ÎNCERCAŢI SĂ FACEŢI PIERDUT ACEL DOCUMENT SAU SĂ-L FALSIFICAŢI PT. CĂ VOI CERE PRIN INSTANŢĂ EXPERTIZĂ GRAFOLOGICĂ. MENŢIONEZ CĂ ÎN CAZUL ÎN CARE VEŢI REFUZA FINANŢAREA PROIECTULUI VOI CERE ÎN INSTANŢĂ DAUNE MATERIALE ŞI MORALE CELOR CE SE FAC VINOVAŢI DE TERGIVERSAREA VOITĂ A DERULĂRII NORMALE A PROIECTULUI (şi colateral instituţiei d-voastră). SOLICIT URGENT COPIE DUPĂ ACEST DOCUMENT PT. A MĂ CONSTITUI PARTE CIVILĂ ŞI A CERE DAUNE – INTERESE (acel document a fost semnat şi de către mine şi e normal să-mi fie returnat un exemplar ca parte semnatară).
Cu speranţa sinceră că a doua variantă, cea în care o anumită persoană din instituţia d-voastră, şi bănuiesc cu putere de decizie, voit tendenţios, vrea să tergiverseze derularea proiectului, nu este în societatea noastră posibilă, aştept urgent copie după actul solicitat.
Cu stimă şi deosebită consideraţie,
Un umil cetăţean al României,
George ŞTEFĂNUŢ
30.11.2010.
P.S. O simplă întrebare onor-doamnei director adjunct O.J.P.D.R.P. Alba: dânsa stabileşte unde se vor amplasa albinele (sau normele tehnice) şi dacă aşa stau lucrurile de ce nu a comunicat în timp util acest lucru?
Cu deosebită consideraţie aştept răspuns clar, promt şi fără echivoc şi la această întrebare.
Acelaşi umil cetăţean al României


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba Construit într-un loc deosebit de pitoresc, schitul Izvorul Poşaga este situat în comuna Poşaga, judeţul Alba, 43 km SV de Turda şi 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge pârăul „Valea Poşagăi” precum şi izvorul datorită căruia schitul este cunoscut, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea