Rămâi conectat

Curier Județean

PROGRAMUL de sâmbătă al Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia: Distracție pentru copii, film, lectură, dezbateri și muzică bună pentru amatorii de cultură

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

A doua zi a Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia invită publicul la întâlniri cu valori culturale de prim rang, reflecție asupra temelor esențiale ale societății și bună dispoziție.

Evenimentul are și o secțiune specială, dedicată copiilor, dar și amatorilor de film, lectură și muzică bună.

festival dilemaProgramul de sâmbătă, 27 august:

Ora 10.00, până la ora 20.00: Cetatea Copiilor Str. Militari – Ateliere pentru copii în colaborare cu The Walt Disney Company, Central and Eastern Europe

Ora 12.00: Ceremonialul Schimbului de Gardă

Ora 15.00: Proiecție de film: Toto și surorile lui – la Casa de Cultură a Sindicatelor

Ora 17.00: Migration, Democracy and the Future of Europe

Ora 18.30: Clubul Ambasadorilor noștri – Grădina interioară, Traseul celor Trei Fortificații

Ora 20.00: Evreii din România în context european – conferinţă de Andrei Oișteanu, la Cafeneaua cu Dileme (Terasa Poarta a III-a) – Evreii din România în context european: asemănări și deosebiri

Ora 21.00: Concert „Bella Ciao”, în Piața Cetății

Ora 23.00: Concert Hakeshet Klezmer Band Oradea, în Curtea interioară UM 01684

CITEȘTE ȘI: FOTO-VIDEO| Prima seară a Festivalului ”Dilema Veche” la Alba Iulia: Spectacol de nota 10 cu Orchestra celor 100 de viori țigănești și concert „La nuit américaine” cu Marcian Petrescu și alți artiști

Detalii de la organizatori privind programul de sâmbătă:

Ateliere pentru copii în colaborare cu The Walt Disney Company, Central and Eastern Europe (începând cu ora 10.00)

Proiecție de film: Toto și surorile lui – la Casa de Cultură a Sindicatelor – O poveste universală despre legături de familie şi noi începuturi, documentarul surprinde un fragment dintr-un tablou complex. Toto și surorile lui este un documentar observațional de lung metraj, filmat vreme de 14 luni în cartierul Ferentari din București.

Totonel (10 ani) și surorile lui, Andreea (14 ani) și Ana (17 ani), așteaptă ca mama lor să se întoarcă de la închisoare. Pe măsură ce cresc, fiecare dintre ei învață cum să supraviețuiască pe cont propriu,sperînd că mama lor se va întoarce și familia se va reuni (și vor trăi departe de sărăcie, violență și droguri).

Migration, Democracy and the Future of Europe (Ora 17.00): Trei intelectuali europeni discută despre cîteva probleme actuale ale Europei. Șocul migrației, atentatele, situația internațională complicată au creat probleme noi în Uniunea Europeană. Cum arată, în acest context, viitorul Europei? Va reuși să rămînă unită nu doar formal, dar și prin valorile ei? Există o divizare profundă în societate? Mai cred cetățenii europeni în viitorul lor? Sînt doar cîteva întrebări la care încearcă să răpundă Carl Henrik Fredriksson, Judith Vidal-Hall și Martin Simečka.

Clubul Ambasadorilor noștri – Grădina interioară, Traseul celor Trei Fortificații (Ora 18.30) – ES Hans Klemm – ambasadorul SUA în România, ES George Maior – ambasadorul României în SUA, ES Angela Cristea – Șef al Reprezentanței CE în România, ES Jan Gabor, ambasadorul Slovaciei în România.

Am avut ideea ca, la Festivalul din acest an, să invităm cîțiva ambasadori la o discuție liberă despre cîteva teme actuale ale Europei și ale lumii, punînd în centru problema migrației. Este o temă despre care, în lumea globalizată de astăzi, se va mai discuta mult, iar soluțiile pentru a face față valurilor de migranți nu sînt ușor de găsit. Experiența unor diplomați în abordarea unor astfel de probleme e necesară, tocmai pentru că un fenomen precum migrația are un impactinternațional și nici o țară nu poate găsi singură soluțiile adecvate. Această conferință este realizată cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Evreii din România în context european – conferinţă de Andrei Oișteanu, la Cafeneaua cu Dileme (Terasa Poarta a III-a) (Ora 20.00) – Evreii din România în context european: asemănări și deosebiri

Cartea lui Andrei Oișteanu Imaginea evreului în cultura română a apărut în mai multe ediții și a fost tradusă pînă acum în germană, franceză, engleză și maghiară. Pentru Festivalul Dilema veche 2016, autorul a pregătit o sinteză despre istoria comunităților evreiești din România. Întrucît în Alba Iulia a existat una dintre cele mai vechi comunități evreiești (care a primit dreptul de ședere în cetate și de organizare în vremea principelui Gabriel Bethlen), prezentarea unei astfel de conferințe este mai mult decît necesară.

Concert „Bella Ciao”, în Piața Cetății (Ora 21.00) – În 1964, spectacolul Bella Ciao a marcat începutul renaşterii folkului italian, interpretat, atunci, de Caterina Bueno, Giovanna Daffini, Giovanna Marini, Gruppo di Piadena, Ivan Della Mea, Michele L. Straniero şi Sandra Mantovani, printer alţii. La aniversarea a 50 de ani de la concertul original, inovarea constă în aranjamentele orchestrate de acordeonistul Riccardo Tesi, precum şi prezenţa unor voci extraordinare din muzica folk italiană a ultimilor 30 de ani: Ginevra Di Marco, Lucilla Galeazzi, Elena Ledda şi Alessio Lega. Director artistic: muzicologul  Franco Fabbri.

Concert Hakeshet Klezmer Band Oradea, în Curtea interioară UM 01684 (Ora 23.00) – Încărcată de tradiţiile ebraice, dar şi inspirată şi îmbogăţită de culturile populare ale zonelor geografice unde au ajuns evreii, muzica klezmer impresionează prin sinceritatea sentimentelor şi poate fi ascultată ca o poveste.

Hakeshet Klezmer Band Oradea s-a înfiinţat în 2006 și este formația de muzică  klezmer a Comunității Evreilor din Oradea. În urma succesului de la debut, formația a fost invitată să deschidă săptămâna Euroiudaica din cadrul Festivalului Culturii Europene 2007 la Sibiu, an în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Au urmat și concerte la Teatrul Evreiesc din București, la Sinagoga din Brașov și în Sala Filarmonicii din Oradea. Membrii formației sunt: Bogdan-Bodis Adam – pian și sintetizator, Cătălin Chirilă –  clarinet,  Levi Nicolae –  vioară, Boros-Konrad Petru – contrabas, Ilie Pop – trombon, Trendler Iosif – percuţie.

Au mai participat la nenumărate concerte în Oradea, cît şi în ţară – dintre care enumerăm doar cîteva: Săptămîna culturii idiş la Ambasada Austriei, Festivalul “Avram Goldfaden”, organizat de Institutul Cultural Român 2014, Mediaş MECEFF 2012, 2014, 2015, la  Cluj-Napoca, Zilele Maghiarilor 2014, Sighişoara, Tîrgu Mureş, Timişoara, Galaţi, Braşov – şi peste hotare, la Debrecen (Ungaria), Tsfat (Israel, 2008) şi au reprezentat România la Klezfiesta 2009, în Buenos Aires.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 20-21 aprilie 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 20-21 aprilie 2024 Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 20-21 aprilie 2024. Citește și: Codul Rutier 2024: Trusa de prim-ajutor sau triunghiurile reflectorizante nu or să mai fie obligatorii pentru o anumită categorie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea