Actualitate

Procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    E.ON Energie România informează că procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat şi astfel o parte a clienţilor urmează să primească facturile în luna decembrie a.c. cu întârziere de aproape două săptămâni. Întrucât sunt situaţii în care autorităţile locale nu au transmis la timp bazele de date cu persoanele care beneficiază de ajutoare de încălzire şi cuantumul acestora, facturile nu vor include, în aceste cazuri, ajutoarele de încălzire. Situaţia urmează să fie remediată de îndată ce instituţiile responsabile vor trimite companiei noastre bazele de date. Astfel, beneficiarii ajutoarelor de încălzire aflaţi în această situaţie sunt rugaţi să aştepte, deoarece compania va reemite facturile care vor conţine şi ajutorul de încălzire, facturile iniţiale urmând să fie anulate.
Precizăm că decalajul în emiterea facturilor nu va influenţa în niciun fel termenele de plată ale acestora, scadenţa la plată a facturii pentru consumatorii casnici fiind 30 de zile de la data emiterii. Reamintim că în plus, pe lângă cele 30 de zile, consumatorii mai beneficiază şi de o perioadă de graţie de 15 zile de la data scadenţei facturii în care pot achita factura fără percepere de penalităţi.
Regretăm eventualul disconfort creat şi mulţumim clienţilor pentru comportamentul responsabil pe care îl manifestă în legătură cu plata facturilor de gaze naturale.
(Departamentul de Comunicare Corporatistă E.ON România)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Cum și când se plantează pomii fructiferi: Pași esențiali pentru a avea plante sănătoase și roditoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum și când se plantează pomii fructiferi: Pași esențiali pentru a avea plante sănătoase și roditoare Luna martie este una dintre cele mai bune perioade pentru plantarea pomilor fructiferi, iar respectarea pașilor esențiali, de la hidratarea rădăcinii și pregătirea gropii până la udarea de după plantare, poate influența direct prinderea și dezvoltarea pomului. Lucian Șoșa, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cadastrul Apelor 2026 | Toate cursurile de apă din România într-o singură bază de date

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cadastrul Apelor 2026 | Toate cursurile de apă din România într-o singură bază de date Cadastrul Apelor va pune la dispoziţie prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România, cu ajutorul căreia vom putea să intervenim mai rapid în cazul declanşării situaţiilor de urgenţă cauzate de inundaţii, poluări şi accidente la […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce sunt rețelele sociale un pericol pentru tineri: „Problema apare atunci când devin spațiul principal în care își definesc identitatea”

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce sunt rețelele sociale un pericol pentru tineri: „Problema apare atunci când devin spațiul principal în care își definesc identitatea” Președintele Academiei de Științe Medicale, Mircea Beuran, a declarat, vineri, 27 martie 2026 că rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine, ci devin problematice atunci când ajung să fie spațiul principal în care […]

Citește mai mult