Procesul aurului de la Roșia Montană, la ora deciziei: Gabriel Resources cere României despăgubiri de 6.5 miliarde de dolari
Procesul aurului de la Roșia Montană, la ora deciziei: Gabriel Resources cere României despăgubiri de 6.5 miliarde de dolari
Procedura de arbitraj între compania minieră Gabriel Resources și România în legătură cu proiectul minier privat de la Roșia Montană a fost declaratp închisă de Tribunalul Băncii Mondiale, cu sediul în Washington.
O decizie urmează să fie pronunțată în termen de 120 de zile.
Compania minieră canadiană solicită statului român daune în valoare de 4,7 miliarde de dolari SUA (aproximativ 5,7 de miliarde de dolari canadieni) pentru faptul că autorităţile române nu au avizat proiectul minier de la Roşia Montană şi au amânat o decizie timp de peste 10 ani.
„Tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor de Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a declarat procedura închisă pe 14 septembrie 2023. Compania a inițiat arbitrajul în fața ICSID în iulie 2015, în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România.
În conformitate cu articolul 46 din Regulamentul de arbitraj ICSID, Tribunalul trebuie să emită o decizie finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurii. Cu toate acestea, Tribunalului i se permite să ia un termen suplimentar de 60 de zile dacă nu poate redacta hotărârea în acest interval de timp”, se precizează într-un comunicat de presă la companiei Gabriel Resources.
Închiderea procesurii a fost făcută publică și pe site-ul ICSID, pe 14 septembrie 2023: „Tribunalul declară procedura închisă”.
„Încheierea procedurii de către tribunalul ICSID este o evoluție binevenită și semnalează sfârșitul prezentării cazului de către părți și hotărârea Tribunalului de a nu mai avea nevoie de alte informații din partea părților. Gabriel așteaptă acum decizia Tribunalui”, a spus Dragoș Tănase, președintele companiei miniere.
Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer eșuat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Compania canadiană acuză încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie.
Acuzațiile Gabriel Resources
Compania acuză România că, prin vocea mai multor decidenţi politici, i-a creat „aşteptări rezonabile” că proiectul se va realiza, aşteptări care nu au fost onorate prin acordarea autorizaţiilor de funcţionare.
Investitorii mai susțin că Statul Român ar fi asigurat compania că va obţine toate profiturile estimate din proiectul său investiţional de la Roşia Montană. Potrivit companiei străine, Statul este cel care s-ar fi angajat să exproprieze sute de proprietari de la Roşia Montană, să demoleze cimitire şi biserici şi să scoată de sub protecţie valori istorice unice în lume.
Se mai susţine că investiţia realizată de compania străină se ridică la 700 de milioane de dolari. Reprezentanţii Gabriel Resources mai acuză Guvernul României că a „părăsit” cadrul juridic aplicabil proiectului atunci când nu a luat direct decizia de autorizare şi a solicitat Parlamentului să aprobe investiţia printr-un proiect de lege.
„Guvernul a subminat, astfel, Gabriel Resources şi aşteptările rezonabile ale RMGC că drepturile lor şi procedurile legale vor fi respectate”, se afirmă în acţiunea depusă la Tribunalul de arbitraj. O altă acuzaţie la adresa Statului Român se referă la refuzul de a participa la <recapitalizarea RMGC>”, obligând astfel Gabriel Resources să susţină financiar şi partea acţionarului Minvest Deva, pentru a împiedica dizolvarea RMGC.
Cum s-a apărat România
Partea română a respins toate aceste acuzaţii susținând că iniţiatorul proiectului minier de la Roşia Montană nu a fost capabil să ofere toate documentele care să permită eliberarea autorizaţiei de mediu.
„România nu a avut niciun motiv pentru a submina investiţiile reclamanţilor. Statul român este implicat indirect, prin Minvest (până la sfârşitul anului 2013) şi Minvest Roşia Montană (după 2013), două companii de stat, în proiect, şi a fost în interesul României ca proiectul să aibă succes. (…) Acest conflict nu este unul dintre reclamanţi şi Statul Român, ci între reclamanţi şi comunitatea locală şi alte părţi interesate ale proiectului – un conflict pe care reclamanţii din acest arbitraj încearcă să-l transforme, fără succes, într-un conflict între reclamanţi şi stat”, se precizează în documentul înaintat de avocații României.
Reprezentanţii Statului Român mai afirmă că Ministerul Mediului nu a eliberat, în 2011, autorizaţia de mediu pentru că investitorul nu avea toate documentele în regulă. A fost respinsă şi ipoteza potrivit căreia autorităţile statului ar fi ameninţat că nu vor elibera autorizaţia de mediu până când RMGC nu va accepta să crească participaţia statului şi rata redevenţei.
„Parlamentul nu a făcut nimic impropriu atunci când a respins Legea Roşia Montană (septembrie 2012 – n.r.). Protestele masive de stradă care au avut loc au arătat că reclamanţii nu au reuşit să asigure condiţiile sociale pentru a opera Proiectul”, se mai precizează în răspunsul Statului Român la acuzațiile Gabriel Resources.
La finalul procesului, statul român a formulat pretenții judiciare cifrate la 60,5 milioane de lei, 2,3 milioane de euro și 2,9 milioane de dolari (circa 16 milioane de euro în total), iar Gabriel Resources cere României cheltuieli de judecată în valoare de 63,8 milioane de dolari.
Statul român este reprezentat în litigiul cu Gabriel Resources de către consorţiul format din casa elveţiană de avocatură Lalive din Geneva şi firma românească Leaua şi Asociaţii. De cealaltă parte, acţionarul majoritar al RMGC se bazează pe americanii de la White&Case şi pe avocaţii români de la Ţuca Zbârcea şi Asociaţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident rutier la ieșirea din municipiul Alba Iulia: Un autocamion și un autoturism implicate în incident
Accident rutier la ieșirea din municipiul Alba Iulia: Un autocamion și un autoturism implicate în incident Un accident rutier a avut loc astăzi, 19 noiembrie 2024, în jurul orei 15:30, la ieșirea din municipiul Alba Iulia în sensul spre orașul Teiuș. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul Pentru Situatii de Urgenta „Unirea” Alba un autocamion […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii10 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată