Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri
Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită prim-ministrului desemnat și viitorilor membri ai Guvernului asumarea în Programul de guvernare, a 7 propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din România. ANOSR critică absența din cadrul liniilor directoare ale Programului de guvernare a unor priorități clare în domeniul educației și solicită însușirea propunerilor formulate de studenți ca obiective concrete pentru remedierea efectelor negative produse de măsurile adoptate în învățământul superior românesc.

În contextul desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru și al discuțiilor pentru formarea unui nou Guvern, ANOSR formulează un set de propuneri esențiale pentru Programul de guvernare, menite să asigure condițiile corespunzătoare pentru un parcurs academic de calitate al studenților. Astfel, considerăm următoarele 4 domenii priorități care nu pot lipsi din măsurile asumate de următorul guvern pentru studenți și tineri:
Echitate: fondul de burse și protecție socială;
Transportul studenților;
Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice;
Tineret;
În completarea direcțiilor enunțate anterior, înaintăm următoarele 7 propuneri:
Echitate: fondul de burse și protecție socială
Majorarea de la 10% la 17,5% a procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard pe baza căruia se stabilește fondul de burse și protecție socială, astfel încât valoarea acestuia să fie cel puțin echivalentă cu cea asigurată anterior aplicării art. XXII din O.U.G. nr. 156/2024 și art. LX din Legea nr. 141/2025.
Majorarea procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard este rezultatul compensării diferenței dintre costul standard raportat la salariul minim brut și costul standard raportat la salariul minim net, valoare pe care o indexăm cu rata anuală a inflației aferentă lunii decembrie 2025 (9,69% conform INS).
Abrogarea măsurilor privind înghețarea costului standard utilizat pentru calcularea fondului de burse și protecție socială și raportarea acestuia, pentru anul universitar 2026-2027, la salariul minim net din luna iunie 2026.
Constituirea fondului de burse și protecție socială luând în calcul perioada unui an calendaristic (12 luni) și reintroducerea eligibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă în vederea acordării burselor din fonduri de la bugetul de stat.
Asigurarea unui sistem de învățământ superior echitabil, accesibil și incluziv, care să garanteze beneficiarilor direcți ai actului educațional accesul la mecanisme de sprijin adecvate și adaptate nevoilor specifice ale acestora, astfel încât măsurile sociale și prevenirea abandonului universitar să devină priorități-cheie pe agenda de dezvoltare, inclusiv prin consolidarea funcționalității PNRAU.
Transportul studenților
Abrogarea măsurilor adoptate prin art. XXXV din Legea nr. 141/2025, care prevăd limitarea aplicării reducerii de 90% pentru studenți la transportul feroviar.
Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice
Reglementarea incompatibilității dintre funcțiile de conducere din instituțiile de învățământ superior și funcțiile politice, astfel încât persoanele care ocupă funcții precum rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director general adjunct administrativ, director CSUD sau director de școală doctorală să nu poată exercita simultan un mandat de deputat ori senator și să nu poată deține o funcție de conducere într-un partid politic.
Tineret
Combaterea abuzurilor la care sunt expuși tinerii pe piața muncii, în special în ceea ce privește remunerația inechitabilă și formele de xploatare profesională, precum și dezvoltarea unor politici dedicate sprijinirii tinerilor antreprenori, inclusiv prin acces la programe de finanțare europeană.
ANOSR solicită viitorilor membri ai Executivului asumarea unor măsuri concrete, însoțite de termene clare de implementare integrate explicit în noul Program de guvernare. Sistemul educațional românesc trebuie să beneficieze de acțiuni corective și de măsuri de redresare, cu atât mai mult în contextul în care măsurile de austeritate introduse prin Legea nr. 141/2025 îngreunează semnificativ menținerea studenților în sistemul de învățământ superior și diminuează oportunitățile de dezvoltare profesională ale tinerilor.
ANOSR subliniază faptul că cele 7 propuneri trebuie tratate cu responsabilitate și asumare politică, fiind indispensabil ca acestea să se regăsească în viitoarele direcții de acțiune ale Guvernului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT”
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT” Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a prezentat liniile directoare ale programului de guvernare cu care Siegfried Mureșan se va prezenta în fața Parlamentului pentru a solicita votul de învestitură. În […]
Când intră pensiile pe card și când sunt distribuite prin Poșta Română în octombrie 2026
Când intră pensiile pe card și când sunt distribuite prin Poșta Română în octombrie 2026 Pensionarii din România își vor primi pensiile aferente lunii octombrie 2026 potrivit calendarului oficial de plată stabilit de Casa Națională de Pensii Publice. Ca în fiecare lună, banii vor fi distribuiți prin două modalități distincte, respectiv prin intermediul Poștei Române […]
Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate
Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate Postul intermitent ar putea fi mai eficient atunci când renunțăm la cină, și nu la micul dejun, susține un specialist în longevitate. Explicația are legătură cu ritmul circadian, „ceasul biologic” al organismului, care influențează modul […]