Prin deciziile pe care le ia Guvernul, angajații sunt încurajați să migreze spre PFA-uri în 2018
Deciziile Guvernului ar putea duce la scăderea numărului de angajați cu contracte de muncă începând din 2018, în condițiile în care devine mai avantajos să activezi ca persoană fizică autorizată (PFA), din perspectiva taxelor plătite statului.
Un fenomen larg răspândit în urmă cu câțiva ani ar putea reveni în forță în 2018:angajatorii ar putea prefera să își plătească angajații pe PFA, unde nivelul contribuțiilor sociale a fost limitat de Guvernul PSD-ALDE.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/2017 aduce modificări importante în domeniul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale nu doar în cazul veniturilor de natură salarială, ci și celor din activități independente, arată consultanții fiscali EY.
Dacă modificările pentru veniturile din salarii au stârnit multe dezbateri controversate, cele privind activitățile independente au părut să treacă mai mult neobservate sau extrem de puțin atinse, spune Claudia Sofianu, partener EY România.
„Făcând un calcul simplu al nivelului de contribuții sociale care ar urma să se datoreze pentru cele două tipuri de venit, constatăm o discrepanță semnificativă, care nu poate să nu ridice niște semne de întrebare cu privire la scopul avut prin introducerea unor astfel de modificări, precum și la tentațiile care ar putea să apară în viitor cu privire la forma de muncă sau colaborare între companii și persoanele fizice”, arată consultantul fiscal.
Astfel, în contextul în care un salariat câștigă un venit salarial brut de 5.000 lei/lună, acesta va avea aceeași povară fiscală (impozit pe venit și contribuții sociale individuale) ca și persoana care câștigă un venit din activități independente de 3 ori mai mare (mai specific – 14.575 lei).
De unde această diferență enormă? Aceasta rezultă ca urmare a introducerii plafonului lunar la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară (1.900 lei din ianuarie 2018), pentru care se vor datora contribuțiile sociale în cazul veniturilor din activități independente.
Chiar dacă, și în prezent, există plafoane la aceste contribuții în cazul veniturilor din activități independente, totuși, acestea sunt relativ mai mari.
În consecință, începând cu 1 ianuarie 2018, deși contribuțiile sociale plătite pentru un venit salarial sunt în creștere, cele plătite pentru veniturile din activități independente sunt în scădere. Astfel, ajungem la concluzia că, oricât de mult ar câștiga pe lună o persoană fizică din activități independente, fie 5.000 lei, fie 1.000.000 lei, nivelul de contribuții va fi același, adică 665 lei/lună.
„Ce ne va aduce anul 2018? Va crește sau va scădea numărul de salariați? Vom asista la o nouă migrare artificială de la salariat la persoană fizică autorizată pentru a beneficia de o impozitare mai avantajoasă? O migrare, am putea spune, care ar încălca legea dacă nu sunt respectate diverse condiții. Dacă ne aducem bine aminte, o astfel de structură a fost des și în mod abuziv folosită în trecut și a fost expusă diverselor controale fiscale (reclasificarea în activități dependente). Iar, în final, s-a ajuns la amnistia fiscală. Ce impact va avea o astfel de colectare mai redusă pentru anumite tipuri de venituri asupra fondurilor de contribuții sociale?”, mai spune consultantul EY.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre trecerea României la euro: „Nu avem niciun criteriu îndeplinit în momentul actual”
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre trecerea României la euro: „Nu avem niciun criteriu îndeplinit în momentul actual” BNR este pregătită să reia pregătirile pentru trecerea României la moneda euro, însă țara noastră nu îndeplinește în prezent niciunul dintre criteriile necesare, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat că adoptarea euro este un […]
Date Eurostat: România și Luxemburg, cel mai server declin al producţiei industriale din UE
Date Eurostat: România și Luxemburg, cel mai server declin al producţiei industriale din UE Producția industrială a crescut ușor în zona euro și în Uniunea Europeană în iunie, față de aceeași lună din 2025, însă România se numără printre statele membre cu cele mai mari scăderi ale acestui indicator, potrivit datelor publicate joi de Eurostat […]
FOTO | „Ambulanța neagră” nu mai circulă pe TikTok: Platforma a eliminat materialele reclamate de CNA și a extins măsura. Anunțul făcut de CNA
„Ambulanța neagră” nu mai circulă pe TikTok: Platforma a eliminat materialele reclamate de CNA și a extins măsura. Anunțul făcut de CNA Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis, joi, 13 august 2026, că platforma TikTok a eliminat aproximativ 90 de materiale video care propagau informații false despre o presupusă „ambulanță neagră” care ar răpi […]