Actualitate

Primii bugetari trimiși în șomaj tehnic. Aproape 150 de angajați ai unei primării vor sta acasă pe bani mai puțini

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunţat, pe contul său de Facebook că va trimite aproape 150 de angajaţi ai Primăriei în şomaj tehnic.

Printre instituţiile şi direcţiile vizate de această măsură se află Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Direcţia de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural, Sala Polivalentă, Serviciul Creşe.

”Am luat decizia de a trimite în şomaj tehnic 150 de angajaţi ai Primăriei Drobeta Turnu Severin, a căror activitate nu se justifică în acest moment şi care vor putea reveni la muncă după ce situaţia actuală va reveni la normal”, scrie pe contul său de Facebook primarul Severinului, Marius Screciu.

Edilul şef mai spune că sumele astfel economisite vor fi utilizate pentru a sprijini cetăţenii, în această perioadă dificilă şi pentru acţiunile vitale care se impun în actuala situaţie de urgenţă.

”Suntem prima administraţie publică locală, care ia această decizie, dar consider că este o dovadă de responsabilitate, o hotărâre morală şi economică, care vine în sprijinul întregii comunităţi severinene”, mai scrie pe Facebook Marius Screciu.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]

Citește mai mult