Politică Administrație

Primăria Ocna Mureș pune la bătaie 73.000 de euro pentru amenajarea parcului din oraș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

parcAdministrația locală va atribui, prin procedură de achiziție directă, un contract cu o valoare estimată de 325.110 de lei, respectiv 73.083 de euro (fără TVA), pentru  „Lucrări de modernizare a Parcului oraşului Ocna Mureş – lucrări de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi”. Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.

Prin executarea lucrării se va moderniza parcul oraşului prin lucrări de gazonare, plantare de gard viu, sădire de arbori și arbuşti, asfaltare și bordurare a aleilor existente, dotări cu mobilier urban, realizarea unei pergola, reamenajarea zonei de fitness”, precizează arhitectul șef Nicolae Sanislav.

Acesta va fi președintele comisiei de evaluare a ofertelor care mai are în componență încă patru funcționari din Primăria Ocna Mureș: ec Potinteu Vasile; jr. Pandor Nicuşor; ing. Biriş Sorina; ec. Morar Viorel.

În momentul de faţă parcul oraşului este într-o stare jalnică: nu mai sunt bănci, aleile au fost betonate, dar betonul s-a fisurat sau s-a spart, prezentând denivelări, spaţiile verzi au zone fără iarbă, parcul nu este împrejmuit şi intră animale la păscut, amenajările de joacă pentru copii au fost distruse, nu sunt spaţii de relaxare pentru adulţi, nu sunt grupuri sanitare, nu sunt scurgeri pentru apele pluviale. Se vor executa următoarele modernizări: se va realiza împrejmuirea parcului, se vor bordura şi asfalta aleile pietonale, se vor reabilita spaţiile de joacă pentru copii şi amplasa noi dotări, se vor amplasa dotări pentru relaxarea adulţilor, se va realiza o zonă publică cu acces gratuit la internet, se vor realiza grupuri sanitare, se va rezolva scurgerea apelor pluviale”, explică ing. Sanislav.

Criteriile pentru atribuirea contractului sunt: plata, la zi a obligaţiilor către bugetul de stat și bugetul local și prezentarea unor certificări cu lucrări similare, din care să reiese: beneficiarii, valoarea, perioada și locul execuţiei lucrărilor precum și dacă lucrările au fost executate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit.

Potrivit șefului Biroului Achiziții Publice, ec. Vasile Potineu, lucrările se vor executa etapizat, în funcţie de alocările bugetare comunicate de Serviciul Buget – Contabilitate din subordinea Primăriei Ocna Mureș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult