Curier Județean

Primăria Blaj organizează, joi, 1 Iunie, în Parcul Avram Iancu, tradiţionalul spectacol pentru copii

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru al şaselea an consecutiv, Primăria Municipiului Blaj organizează un spectacol cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentul va avea loc, ca şi până acum, în Parcul Avram Iancu, joi, 1 iunie, începând cu ora 10.00, unde sunt aşteptaţi peste 1.000 de copii din Blaj, dar şi un mare număr de părinţi, având în vedere că, din acest an, ziua de 1 iunie este zi liberă acordată prin lege.

Noutatea din acest an o reprezintă atelierele organizate pentru copiii care doresc să devină „oameni mari în orăşelul visurilor lor”. Astfel, pe baza unui „paşaport” de acces, cei mici vor putea vizita şi participa la cele 15 „instituţii” ale acestuia, iar la final vor primi o diplomă de „cetăţean de onoare al Orăşelului Copiilor.”

Un adevărat spectacol de veselie şi culoare îi aşteaptă, timp de trei ore, pe cei care vor fi prezenţi joi, 1 iunie, începând cu ora 10.00, în Parcul Avram Iancu din Blaj. Tema principală a spectacolului pentru copii este „Trolii Mania”, cu sesiuni de îmbrăţişări, cu mimică şi pantonimă, două din elementele cele mai gustate în cadrul spectacolului oferit de comicii prezenţi. Alături de acestea se vor regăsi tradiţionalele jocuri, concursuri, colţul poveştilor, colţul clownilor, piraţi şi prinţese, sesiuni de karaoke, picturi pe faţă, baloane modelabile, baloane de săpun, teatru de păpuşi şi momente de magie.

Noutatea din acest an o reprezintă atelierele organizate cu sprijinul Asociaţiei Studenţeşti Amicus pentru copiii care doresc să devină “oameni mari în orăşelul visurilor lor”. Astfel, pe baza unui „paşaport” de acces în „Orăşelul Copiilor”, cei mici vor putea vizita şi participa la cele 15 „instituţii” ale acestuia, organizate astfel: Poliţie, Pompieri, Jandarmi, Ambulanţă, Crucea Roşie, Face Painting, Atelier de Meserii, Club Exploratori, Club Licurici, Teatru, Poştă, Spital, Stomatologie, Filarmonică, Coafor, Baza Sportivă, Piaţă, Club Electronică. La fiecare „instituţie” din „Orăşelul Copiilor” cei mici trebuie să prezinte „paşapoartele” pentru a fi ştampilate şi a achiziţiona credite, care le vor permite să reviziteze standurile deja văzute. La final, cei mici vor primi o diplomă de „cetăţean de onoare al Orăşelului Copiilor.”

Pe lângă evenimentul din Parcul Avram Iancu, Primăria Blaj le va oferi, ca în fiecare an, tuturor copiilor preşcolari din municipiu cadouri cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Încep lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe 4 străzi din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Încep lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe 4 străzi din Sebeș A fost predat amplasamentul pentru lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe străzile Salcâmului, Platanului, Ulmului și Vișinului din Sebeș. Anunțul a fost făcut joi, 19 martie 2026, de primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. Proiectul vizează: *extinderea […]

Citește mai mult

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult