Opinii - Comentarii

Primăria Alba Iulia scoate la licitație serviciile artistice pentru ceremonialului de gardă din Cetate

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Suma maximă ce va fi plătită anual este de aproximativ 126.000 de euro (fără TVA)

Administrația locală din Alba Iulia a întocmit caietul de sarcini privind achiziția serviciilor artistice pentru ceremonialul de gardă și întâmpinarea turiștilor în Cetatea Alba Carolina. Suma disponibilă pentru a fi plătită anual este de până la 570.000 de lei (aproximativ 126.000 de euro), fără TVA. Negocierea va fi făcută de o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Local.

Numărul de turişti care vizitează Municipiul Alba Iulia a crescut considerabil în ultimii ani datorită potenţialului turistic dezvoltat la nivel local, iar în conformitate cu statisticile Muzeului Naţional al Unirii se arată că numărul acestora a ajuns oficial la peste 70 000 în 2012. Preocupările administraţiei locale şi ale altor actori relevanţi pentru dezvoltarea turistică relaţionată de creşterea numărului de turişti în Alba Iulia şi judeţul Alba trebuiesc continuate, diversificate şi aprofundate cantitativ şi calitativ. (…) O prioritate pentru administraţia publică locală trebuie să o reprezinte crearea/sprijinirea dezvoltării de spectacole artistice animate, de ceremonialuri oficiale, de spectacole stradale, de evenimente deschise turiştilor şi publicului albaiulian, concomitent cu creşterea capacităţii de îndrumare, ghidare şi supraveghere a spaţiului public specific Cetăţii Alba Carolina. Urmărind gradul de solicitare de informaţii (extrem de crescut) din partea grupurilor şi a agenţiilor de turism care solicită informaţii punctuale despre spectacolul de ceremonial de gardă: oră, zile de desfăşurare, durată şi traseu de desfăşurare, Propun achiziţionarea unui serviciu artistic de ceremonial al gărzii şi de întâmpinare, informare şi supraveghere a turiştilor în obiectivul turistic Fortificaţia de tip Vauban – Alba Carolina – Alba Iulia”, spune Nicolae Moldovan, administratorul public al municipiului.

Potrivit caietului de sarcini, Garda Cetății trebuie să fie organizată dintr-o Grupă de comandă de 10 persoane; o subunitate de tunari de 11 persoane; o subunitate de infanterie de 31 de persoane (care include și personal pentru întâmpinare, informare, supraveghere turişti); o subunitate de cavalerie cu comandant, stegar, cavalerist și 3 cai.

Serviciul artistic de gardă presupune spectacolul de întâmpinare a turiştilor la ore fixe;  defilare şi schimb de gardă zilnic, în timpul săptămânii, la ora 12.00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, la orele 12.00 și 21.30. De asemenea, se vor oferi informaţii despre obiectivele turistice iar ocazional, la comandă fermă, se va executa spectacolul de întâmpinare a turiştilor şi oficialităţilor cu prezentare de onor şi salve de tun. Se vor mai executa servicii de fotografiere cu turiştii și de supraveghere a acestora.

Spectacolul schimbului de Gardă din Cetatea Alba Carolina, care atrage anual mii de turiști, a fost suspendat deoarece Grup Corint a anunțat încă de anul trecut că nu mai vrea să susțină financiar cheltuielile pe care le implică.

Firma a solicitat administrației locale decontarea serviciilor deoarece consideră că ”și-a făcut din plin datoria față de plus imagine în orașul nostru” și nu își mai poate permite aceste cheltuieli, însă consilierii locali au considerat că o astfel de solicitare ar fi trebuit să fie însoțită și de documente justificative ale cheltuielilor, prin care să se arate cu precizie suma care va trebui să fie cheltuită lunar.

Se pare că întâlnirile dintre reprezentanții Grup Corint și comisia care i-a analizat cererea nu s-au încheiat prin semnarea unui acord de continuare a colaborării, astfel că soluția propusă de administrație este achiziția prin negociere directă a serviciului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]

Citește mai mult