Curier Județean

Prezentare de carte la Cugir: ”Valea Cugirului – din preistorie până în zorii epocii moderne”

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul de carte ”Valea Cugirului-din preistorie până în zorii epocii moderne”, aparţinând profesorului Cristian Ioan Popa, multaşteptată lucrare de mare valoare istorică, va fi prezentată publicului din Cugir la Casa Orășenească de Cultură (sala de conferinţe), pe data de 7 februarie, începând cu ora 16.00.

În acest cadru, 200 de cugireni vor primi volumul de carte, ca urmare a eforturilor întreprinse de Asociația PRO Cugir condusă de inginerul Aurel Voicu, cel care încă de anul trecut a întocmit o listă cu persoanele care au dorit să intre în posesia acestei valoroase publicaţii, demers care l-a determinat pe autor să comande unei edituri, numărul de cărți solicitate de către iubitorii de istorie locală a orașului de la poalele Drăganei.

Publicaţia profesorului Cristian Ioan Popa, lector la Universitatea ”1 Decembrie 1918”

Alba Iulia – secția Arheologie, numără 830 de pagini şi reprezintă un efort dificil al autorului de a se angaja să facă o abordare științifică a unui astfel de subiect.

Născut la Cugir, Cristian Ioan Popa a început să culeagă, încă de pe băncile liceului, crâmpeie din istoria locală, iar mai târziu, pregătirea sa arheologică la Universitatea ”1 Decembrie 1918” şi-a pus o dată în plus amprenta pe evoluția sa științifică ulterioară.

Monografia Cugirului ne arată cum se poate scrie bine o astfel de carte. Din nefericire, pentru mulţi dintre cititori va fi o lectură ce împrăştie parfumul legendelor de la gura sobei şi le va înlocui cu adevăruri cernute prin rigoarea științei„, susține în prefața cărții, Florin Gogâlţan, cunoscutul autor istoric al trecutului Transilvaniei. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult