Actualitate

Prețul la carburanți s-a majorat cu 5% într-o singură lună: Litrul de benzină premium a sărit de 7 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul la carburanți s-a majorat cu 5% într-o singură lună: Litrul de benzină premium a sărit de 7 lei

În perioada 3-24 ianuarie benzina s-a scumpit în România cu 4%, iar litrul de motorină a câștigat 5%, potrivit datelor din Oil Bulletin, care reuneşte evoluţia preţului produselor petroliere din statele europene.

În ultima săptămână au avut loc alte scumpiri, astfel că potrivit datelor publice litrul de benzină premium a sărit de pragul de 7 lei.

Datele de pe platforma GazOnline.ro, care include şi un agregator de preţuri la nivel naţional, arată că ieri cel mai ieftin litru de benzină premium din Bucureşti costa 7,04 lei, putând fi achizi­ţionat de la staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei, informează Mediafax.

Benzina standard avea un preţ de 6,47 lei la una dintre staţiile gestionate de Lukoil, iar cel mai ieftin litru de motorină din Bucureşti se putea achiziţiona cu 6,48 de lei tot de la o benzinărie Lukoil.

Faţă de prima lună a anului trecut, arată datele din Oil Bulletin, preţurile de acum sunt cu circa 30% mai mari, atât în cazul motorinei, cât şi al benzinei.

Scumpirea carburanţilor are loc în contextul în care de la începutul anului barilul de petrol s-a apreciat cu circa 10$, de la 75 de dolari la 84 de dolari, potrivit datelor US Energy Information Admi­nistra­tion pentru finalul săptămânii trecute. Ieri însă, un baril de petrol Brent se tranzacţiona deja la peste 90 de dolari.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]

Citește mai mult

Actualitate

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice

Ioana Oprean

Publicat

în

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]

Citește mai mult