Prețul chiriilor a EXPLODAT în Alba Iulia: Sute de localnici își pun la dispoziție locuințele pentru Ziua Națională. Oamenii cer și 1.500 de euro pe o noapte
Prețul chiriilor a explodat în Alba Iulia: Sute de localnici își pun la dispoziție locuințele pentru Ziua Națională. Localnicii cer și 1.500 de euro pe o noapte
Sute de anunțuri de închirieri camere sau locuințe în Alba Iulia pe perioada minivacanței de Ziua Națională sunt postate pe cele mai mari platforme online de profil, în condițiile în care în hoteluri și pensiuni locurile sunt rezervate de un an, iar puținele camere disponibile sunt foarte scumpe.
Pentru trei nopți, localnicii cer și ei prețul chiriei pe o lună întreagă sau chiar de trei-patru ori mai mult. Prețurile pornesc de la 250 de euro și ajung la 1.500 de euro, în funcție de suprafața locuinței, dotări și apropierea de Cetatea Alba Carolina, locul în care vor avea loc majoritatea evenimentelor.
Autoritățile se așteaptă ca aproximativ 150.000 de persoane să ajungă la Alba Iulia pentru a participa la manifestările dedicate Centenarului, însă orașul cu o populație de sub 65.000 de locuitori nu are capacitatea de cazare pentru zeci de mii de oameni care se presupune că vor sta două-trei nopți, scrie News.ro.
În hoteluri și pensiuni, locurile de cazare sunt rezervate de un an, iar puținele camere disponibile, listate pe platforme online de specialitate, au prețuri foarte mari, de 4.000 – 8.000 de lei. În aceste condiții, mulți localnici s-au gândit că pot câștiga dacă își pun la dispoziție apartamentele la prețuri similare sau mai mici, însă în care pot dormi mai multe persoane.
„Mi-a venit ideea să închiriez apartamentul cu trei camere în momentul în care m-au sunat foști colegi de facultate din Iași să îi cazez. Mi-au spus că au căutat locuri de cazare și sunt foarte scumpe, așa că am verificat anunțurile și am constatat că se pot câștiga mulți bani pentru două-trei nopți în care îmi dau locuința. Eu, familia și prietenii din Iași vom sta la părinții mei, iar apartamentul îl închiriem cu 800 de euro pentru trei nopți”, a relatat, pentru News.ro, un proprietar care a postat un anunț pe una dintre cele mai mari platforme de profil.
Sute de astfel de anunțuri sunt postate online și circulă pe Facebook în ultimele săptămâni, iar cel mai mic preț pentru un apartament de două camere situat în zona centrală a orașului este de 250 de euro pe sejur. În funcție de numărul de camere, dotări și apropierea de Cetatea Alba Carolina – locul în care vor avea loc majoritatea evenimentelor -, prețurile pot ajunge la 1.500 de euro pe sejur.
Proprietarul unei garsoniere situate la 500 de metri de cetate își pune la dispoziție locuința de 40 de metri pătrați cu 1.000 de euro. „Am văzut că la hotel e o cameră la acest preț, iar locuința mea oferă condiții de lux și e chiar lângă locul evenimentelor. Cred că voi reuși să o închiriez, până acum au sunat vreo 20 de persoane, dar au vrut să las mult din preț”, a spus bărbatul.
Un alt localnic cere 1.500 de euro pentru un apartament cu trei camere, pentru trei nopți, însă anunță că oferă „bonus” preparate tradiționale din zonă. Prețurile, cele mai mari din istoria orașului, au scăzut ușor, însă, în ultimele săptămâni, pentru că proprietarii se tem că nu vor reuși să închirieze spațiile.
„În Alba Iulia nu au mai fost prețuri atât de mari la chirii niciodată, indiferent ce evenimente s-au desfășurat. Pe fondul cererii foarte mari, fiind așteptați sute de mii de participanți, toată lumea a încercat să profite, atât localnici, cât și hotelieri. Totuși, prețurile se duc în jos în cazul locuințelor particulare, pentru că proprietarii preferă un câștig mai mic decât nimic. Sunt multe cazuri în care localnicii au constatat că majoritatea celor care s-au interesat la telefon au crezut că a fost publicat greșit prețul și nu s-au arătat dispuși să plătească sume atât de mari”, a declarat, pentru News.ro, Iulian Forgea, agent imobiliar.
Cu privire la vizitatorii care vor ajunge în oraș, reprezentanții Primăriei Alba Iulia au comunicat că vor fi amenajate temporar parcări mari la periferie, pe terenuri arabile, iar de acolo turiștii vor fi preluați cu autocare pentru a fi aduși în zona cetății.
Traficul rutier va fi închis pe zone extinse din oraș, inclusiv în zilele în care vor avea loc repetiții pentru parada militară, iar autoritățile locale anunță că interzic folosirea dronelor. Programul oficial al sărbătoririi Zilei Naționale la Alba Iulia începe în seara zilei de 29 noiembrie, cu un spectacol de muzică folk la Casa de Cultură a Sindicatelor.
În 30 noiembrie, de la ora 09.30, vor avea loc evenimente pe tot parcursul zilei, respectiv ceremoniale religioase și militare, depuneri de coroane, lansări de carte, dezvelirea unor monumente de artă și concerte.
În 1 Decembrie, programul oficial începe la ora 07.00, cu serviciul religios la Catedrala Ortodoxă a Încoronării. La ora 08.00 va avea loc Marșul Unirii, pornind din zona Gării, iar la ora 10.30 se va da citire „Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia” în Sala Unirii.
Reconstituirea Marii Adunării Naționale, care include parada portului popular, va începe la ora 12.00, iar o jumătate de oră mai târziu va avea loc sfințirea Monumentului Unirii. Ceremonia militară și defilarea trupelor și tehnicii militare este programată la ora 15.30, iar ulterior vor avea loc un eveniment gastronomic, un spectacol de muzică populară și jocurile de artificii, care vor fi lansate de la ora 21.00.
În 2 decembrie, sunt programate trei spectacole artistice în Piața Cetății și la Monumentul Marii Uniri.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun