Actualitate

Prețul alimentelor, la cel mai mare nivel istoric: Foamete de proporții bate la ușă

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Prețul alimentelor, la cel mai mare nivel istoric: Foamete de proporții bate la ușă

Prețul mărfurilor alimentare de anul trecut a crescut, ca efect al invaziei Rusiei în Ucraina, astfel a urcat indicele prețurilor alimentare, calculat de către agenția pentru alimente a Națiunilor Unite, la un nivel istoric.

Indicele preţurilor alimentelor, care urmăreşte preţurile internaţionale ale celor mai comercializate mărfuri alimentare, a atins o medie de 143,7 puncte în 2022, în creştere cu 14,3% faţă de 2021, şi cel mai mare de când au început înregistrările în 1990, potrivit FAO.

Indicele crescuse deja cu 28% în 2021, faţă de anul precedent, ca urmare a revenirii economiei mondiale după impactul pandemiei, informează News.ro.

Preţurile alimentelor au crescut după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie anul trecut, din cauza temerilor de perturbare a comerţului în regiunea Mării Negre.

Ulterior creşterile s-au redus parţial, după crearea unui canal de export de cereale din Ucraina, susţinut de ONU, şi a îmbunătăţirii perspectivei de aprovizionare din ţările producătoare.

În decembrie, indicele de referinţă a scăzut pentru a noua lună consecutiv, la 132,4 puncte, comparativ cu 135,00 puncte revizuite pentru noiembrie.

Cifra din noiembrie a fost dată anterior la 135,7 puncte.

”Preţurile mai temperate ale produselor alimentare sunt binevenite după doi ani foarte volatili”, a spus economistul şef al FAO, Maximo Torero.

Scăderea indicelui în decembrie a fost determinată de o scădere a preţului internaţional al uleiurilor vegetale, împreună cu unele scăderi ale preţurilor cerealelor şi cărnii, dar atenuate de creşteri uşoare ale celor pentru zahăr şi lactate, a spus FAO.

Tot de-a lungul anului 2022, patru dintre cei cinci subindici alimentari ai FAO – cereale, carne, lactate şi uleiuri vegetale – atinseseră cote record, în timp ce al cincilea, zahărul, a fost la cel mai mare nivel din ultimii 10 ani.

Indicele FAO al preţurilor cerealelor a crescut cu 17,9% în 2022, din cauza unor factori care includ perturbări semnificative ale pieţei, costuri mai mari ale energiei şi ale inputurilor, vremea nefavorabilă şi cererea continuă puternică de alimente la nivel mondial, a spus FAO.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani” S&P Global Ratings a confirmat, vineri, 3 aprilie 2026 ratingurile de credit suveran pe termen lung şi scurt, în valută străină şi locală, ale României, la nivelul ”BBB-/A-3”, anunțând că perspectiva […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce ajutoare pentru pensionari și persoane vulnerabile se acordă începând cu luna aprilie 2026

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ce ajutoare pentru pensionari și persoane vulnerabile se acordă începând cu luna aprilie 2026 Peste 3 milioane de familii și persoane singure – inclusiv pensionari, familii cu copii, familii monoparentale sau cele care îngrijesc copii cu dizabilități – vor beneficia de acest ajutor. Ce ajutoare sunt pentru pensionari? Pensionarii cu venituri lunare de până la […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere public managerilor spitalelor din România să raporteze infecţiile nosocomiale. Acesta susține că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e […]

Citește mai mult