Rămâi conectat

Actualitate

Preşedintele Consiliului Concurenţei: Aceste preţuri mari la energie nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu ele

Ioana Oprean

Publicat

în

Preşedintele Consiliului Concurenţei: Aceste preţuri mari la energie nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu ele

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat în cursul zilei de miercuri, pentru AGERPRES, că preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate.

„Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie”, a spus el.

Şeful autorităţii de concurenţă a subliniat că majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune.

„Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela”, a adăugat Chiriţoiu.

Sumele pentru consumatorii vulnerabili ar putea proveni dintr-o contribuţie de solidaritate pe care să o plătească toate companiile din energie, a adăugat Chiriţoiu. În prezent, doar producătorii de gaze plătesc un supraimpozit pe dereglementare.

Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie”, a spus el.

Şeful autorităţii de concurenţă a subliniat că majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune.

„Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela”, a adăugat Chiriţoiu.

Sumele pentru consumatorii vulnerabili ar putea proveni dintr-o contribuţie de solidaritate pe care să o plătească toate companiile din energie, a adăugat Chiriţoiu. În prezent, doar producătorii de gaze plătesc un supraimpozit pe dereglementare.

La ora actuală, se observă în piaţă situaţii în care unii furnizori nu îşi onorează contractele cu preţ fix când acestea ajung în dezavantajul lor, dar situaţii similare au mai existat şi în anii anteriori.

„În aceste cazuri, ANRE poate şi trebuie să ia măsuri mai severe împotriva furnizorilor, impunând penalităţi şi mergând până la ridicarea licenţei. Altfel, asemenea comportamente vor submina funcţionarea pieţei. De asemenea, costul gazelor este doar 60% din preţul total al facturii, iar costul electricităţii este sub jumătate din preţul facturii. Trebuie să ne uităm şi la celelalte componente, cele reglementate, ale facturii pentru a identifica zonele în care se pot face economii, de exemplu citirea contorului de gaze şi a celui de electricitate pot să fie realizate de aceeaşi persoană, reducând astfel acest cost plătit, în final, tot de consumator”, consideră preşedintele Concurenţei.

Marii consumatori de energie beneficiază de scheme de sprijin, însă, în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, costurile lor mai mari cu energia le vom vedea în preţul produselor lor peste câteva luni, a continuat el.

„La gaze nu cred că preţurile vor rămâne atât de mari pe timp mai lung. Iarna aceasta vor fi scumpe, dar de la primăvară este posibil ca preţul să scadă. Va fi pus în funcţiune şi gazoductul Nord Stream II, care va aduce mai multe gaze în Europa din Rusia. Ruşii au interesul să vândă aceste gaze, cererea nu cred că va creşte şi, în plus, Europa importă şi gaze naturale lichefiate”, a arătat Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, România importă circa 10% din consumul de energie electrică şi 20% din cel de gaze, iar, în lipsa importului, preţurile ar fi şi mai mari, pentru că s-ar utiliza mai multă energie electrică generată din cărbune.

Piaţa de electricitate din România a fost liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze la 1 iulie 2020.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN 19B: O persoană și-a pierdut viața după impactul dintre un tir și un autoturism

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL pe DN: O persoană și-a pierdut viața după impactul dintre un tir și un autoturism Un accident mortal a avut loc pe pe DN 19 B, la ieșirea din localitatea Suplacu de Barcău spre Marghita, județul Bihor, astăzi, 3 noiembrie, în urma impactului dintre un TIR și un autoturism. Citește și: FOTO | […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,În România este o bombă economică care ticăie din ce în ce mai rapid. Se numește cursul euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radu Georgescu: ,,În România este o bombă economică care ticăie din ce în ce mai rapid. Se numește cursul euro” Economistul Radu Georgescu a publicat un text în care vorbește despre una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești, cursul euro, pe care îl numește „o bombă economică cu ceas”. El explică de ce […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | 78 de PERCHEZIȚII domiciliare în mai multe județe din țară: Operațiunea „JUPITER 4” vizează combaterea criminalității economico-financiare și a infracțiunilor cu arme

Ioana Oprean

Publicat

în

78 de PERCHEZIȚII domiciliare în mai multe județe din țară: Operațiunea „JUPITER 4” vizează combaterea criminalității economico-financiare și a infracțiunilor cu arme Polițiștii și procurorii desfășoară, luni, 3 noiembrie 2025, 78 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii „JUPITER 4”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea