Președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senat: ”În trei ani, România riscă să nu mai aibă unde să depoziteze deșeurile”
Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senat, a declarat luni că, în cazul în care nu se vor lua măsuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în decurs de trei ani, românii riscă să nu mai aibă unde să depoziteze gunoaiele.
„În România, astăzi, mai avem capacitate de depozitare de 14 milioane de tone. La cât producem noi acum, între 6 — 7 milioane de tone, în mai puțin de trei ani, nu mai avem unde să depozităm gunoiul. Discuția că vom deschide alte depozite e una, din punct de vedere practic, irealizabilă. Știți bine care e procedura ca să deschizi, astăzi, noi gropi de gunoi: referendum în respectiva localitate… Nu știu care locuitori din țara asta vor dori ca în localitatea lor să se deschidă o groapă de gunoi”, a explicat Zamfir, la forumul „Gestionarea deșeurilor municipale”, organizat la Palatul Parlamentului.
În opinia sa, irealizabilă este și ținta de reciclare de 50% până în anul 2020, în condițiile în care în prezent aceasta se face doar pentru 5% din totalul deșeurilor.
Daniel Zamfir a susținut că o măsură concretă pentru a încuraja colectarea selectivă ar fi implementarea taxei pe deșeuri la groapa de gunoi. În acest sens, el a salutat faptul că Senatul a adoptat un amendament în baza căruia a fost eliminată suspendarea taxei. Totodată, senatorul și-a exprimat speranța că proiectul va fi adoptat în această formă și de către Camera Deputaților.
„Industria de reciclare, în acest moment, nu are nevoie de un eventual ajutor de stat. Reprezentanții industriei ne-au spus foarte clar că problema majoră nu este nevoia unei finanțări. Oamenii ăștia — culmea! — au tot ce înseamnă tehnologie ca să poată să producă. Ce le lipsește: materia primă. Am vorbit, și nu o dată, despre cât de aberant este ca reciclatorul să importe PET-uri. Noi am ajuns să importăm până și hârtie”, a precizat el.
El a menționat că, la nivel european, industria de reciclare este a doua din punct de vedere al dinamicii, după IT.
„Cea mai importantă măsură, după părerea mea, este măsura coercitivă. Fără asta, nu vom avea nicio șansă să atingem vreodată țintele pe care ni le-am propus. (…) În Europa așa se întâmplă, plătești cât arunci, după principiul poluatorul plătește. (…) Colectarea selectivă presupune că fracția uscată nu va fi cântărită și nu va fi plătită”, a spus Daniel Zamfir.
Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, a declarat că dintre cele 32 de proiecte de dezvoltare a sistemelor de management integrat al deșeurilor, în prezent doar două sunt funcționale la Bistrița Năsăud și Argeș, 12 sunt nefuncționale, iar 18 se află în diverse etape de funcționare.
„Avem niște condiționalități la nivelul UE, respectiv să valorificăm 75% din deșeurile municipale, să valorificăm 80% din deșeurile de ambalaje, cu două etape intermediare: 60% — în 2020, 70% — în 2025. Iar țintele noastre și rezultatele noastre par a fi la ani lumină față de atingerea acestor obiective în 2023. Observăm, totodată, că am început proiectele pe POS Mediu și să organizăm depozitarea în gropi când UE își schimbase traiectoria către colectare selectivă, către valorificare prin instalații de tratare bio-mecanice”, a precizat el.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
27 august 1916: România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial
27 august 1916: România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial Pe 27 august 1916 (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român. Regele Ferdinand a […]
26 august: Ziua Internaţională a Câinelui, cel mai bun prieten necuvântător Ziua de 26 august a fost instituită ca Ziua Internaţională a Câinelui pentru a aduce un omagiu patrupedelor care ne sunt mereu alături şi ne alină singurătatea, oferindu-ne prietenia lor şi, mai ales, loialitate. Câinele (Canis lupus familiaris) este una dintre subspeciile lupului cenușiu […]
26 august: Adoptarea declarației drepturilor omului și ale cetățeanului, prin care au fost puse bazele democrației moderne
26 august: Adoptarea declarației drepturilor omului și ale cetățeanului, prin care au fost puse bazele democrației moderne Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (în franceză Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen) este carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în Franța și în lume, bazele democrației moderne. […]