Actualitate

Premierul Mihai Tudose i-a solicitat ministrului Sănătății o campanie „închegată” și „continuă” în privința vaccinării

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că i-a cerut ministrului Sănătății, Florian Bodog, o campanie „închegată” și „continuă” în privința vaccinării.

„Am solicitat și domnului ministru Bodog o campanie închegată și nu pe termen foarte scurt, ci o campanie continuă pe vaccinare”, a spus Tudose, după ce a participat la conferința Proiectului „Multi risc — modul I”.

Șeful Executivului a precizat că a cerut soluții pentru cazul părinților care nu-și duc copiii la vaccinat.

„Este un subiect care se află în discuție, am cerut soluții (…) Sunt soluții care țin de bun simț, dar la care trebuie ținut cont și de tot ce înseamnă cadrul legal și o anchetă a celor în drept de la protecția copilului, asistență socială, dar repet, foarte bine fundamentat juridic”, a spus Tudose.

Potrivit lui Tudose, unii părinți sunt decăzuți din drepturi pentru „fapte mult mai puțin grave” decât cea privind refuzul vaccinării copiilor lor.

„Din punctul meu de vedere, personal, vă spun că acel părinte care refuză vaccinarea și pune în pericol, inconștient, viața copilului, decide el asupra copilului, dacă copilul respectiv face sau nu poliomielită, face sau nu rujeolă, moare sau nu, eu cred că aici tot ce înseamnă servicii sociale, protecția copilului — iertați-mă, alți părinți sunt decăzuți din drepturi pentru fapte mult mai puțin grave. Când un părinte își condamnă practic copilul la moarte, iertați-mă, nu știu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părintești”, a mai afirmat Tudose, potrivit Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult