Povestea Doamnei cu nume de „Dor”. In memoriam Dorli Blaga (n. 2 mai 1930 – d. 15 noiembrie 2021)

Povestea Doamnei cu nume de „Dor”. In memoriam Dorli Blaga (n. 2 mai 1930 – d. 15 noiembrie 2021)

Din fotografiile copilăriei, ne privește fetița cu ochi frumoși și pătrunzători, născută la 2 mai 1930, la Berna, în Elveția: Dorli Blaga. Părea că niciun nor nu îi va atinge chipul și gândurile, ocrotită de Tatăl său, Lucian Blaga…

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în străinătate, alături de părinții săi, Cornelia Brediceanu și Lucian Blaga, în Elveția, Austria, Portugalia, acolo unde Lucian Blaga își reprezenta țara ca diplomat. În primăvara anului 1939, familia Blaga se întoarce la Cluj. Lucian Blaga era membru al Academiei Române și își dorea o carieră universitară care să îi ofere timpul necesar desăvârșirii operei.

Din păcate, destinul lui Lucian Blaga și al familiei sale va fi din ce în ce mai zbuciumat, strâns legat de povestea vremurilor… Anul 1940, cu Dictatul de la Viena, determină refugiul la Sibiu și pierderea casei de la Bistrița, o proprietate simplă, cu o grădină care îl primea generos și prielnică scrisului.

Dorli Blaga își încheie educația primară și este înscrisă la Liceul German Brukenthal de la Sibiu. După terminarea războiului, familia se întoarce la Cluj, unde fiica își finalizează studiile liceale în anul 1949 și este admisă la Facultatea de Fizică. Doi ani mai târziu, Dorli Blaga se mută la Universitatea din București.

Între timp, Lucian Blaga fusese eliminat din Academie și ocupa un post modest de bibliotecar, la Cluj. În 1952, Dorli Blaga este catalogată ca având „origine socială nesănătoasă” și este amenințată cu exmatricularea din universitate: „Atmosfera din anul meu era apăsătoare. Cei care nu aveam dosare bune (adică origine sănătoasă) eram ignorați și într-un pericol permanent. Ședințele UTM țineau toată noaptea și nu puteai să știi niciodată ce te așteaptă. Adică, participai cu frica în sân. […] Prietena mea Ana Ciortea a fost exmatriculată și s-a angajat într-o fabrică să lucreze la strung. Eu hotărâsem să mă angajez la o fabrică de confecții, dacă mi se întâmpla ceva.”

Este o mărturisire a doamnei Dorli Blaga, din volumul de memorii „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut la Editura Humanitas, București, în anul 2015 (pagina 41). Îngrijorările acestei perioade se regăsesc în corespondența purtată cu părinții, care locuiau la Cluj. În scrisoarea sa caldă, Lucian Blaga anticipează profetic, misiunea pe care fiica Dorli o va avea în câțiva ani: valorificarea operei și punerea în lumină a testamentului său editorial.

« Puiul tatii scump,

Scrisoarea ta către Mutti mi-a ajuns întâmplător și mie în mână, și e bine că mi-a căzut, căci în ciuda faptului că mi-au sporit grijile în urma citirii ei, eu sunt totuși cel mai indicat a-ți da unele sfaturi. […]

Bănuiesc că ți-ai făcut și-ți faci probabil unele „griji” exagerate, care îți dau o nemulțumire profundă, pe undeva. […] Încearcă să ți le ridici în conștiință pe cât posibil, să lupți cu ele lucid; […] e mai bine să le ții la vedere toate „temerile”, cari te frământă și să le rezolvi vitejește. Dacă poți, vii la noi și stai cât dorești. Lucrul acesta ar fi foarte indicat. Vreau să te văd și eu mai de aproape, și să-ți mai spun multe din experiențele mele. În orice caz, ai în persoana mea un om care a trecut prin ceva asemănător, și care totuși mai târziu a produs ceea ce a produs. Astăzi, încă, mă mai supun unor eforturi grozave, pe cari mi le închipuiam atunci de neatins pentru mine. Și de atunci sunt 25 de ani. […]

De altfel, cariera ta peste doi-trei ani va fi una singură: să administrezi bine toată proprietatea mea filosofică, literară, teatrală. Vei putea trăi mai bine după aceasta, decât cu un salar de profesoară. […]

Pui scump hai la mine. »

(Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, paginile 43-44)

Un alt moment mult discutat al vieții doamnei Dorli Blaga este anul 1957, când are loc căsătoria cu Tudor Bugnariu (profesor universitar de filosofie marxistă, fost primar al Clujului, la 23 august 1944). Declarația tranșantă a doamnei Dorli Blaga: „Relațiile dintre Tatăl meu și Tudor Bugnariu (n.n. cu 21 de ani mai vârstnic decât Dorli Blaga) erau foarte cordiale și foarte compatibile. Se respectau reciproc. Și eu am respectat opiniile fiecăruia în parte. Nu întotdeauna mi-a fost ușor, cum îmi scria I.D. Sârbu prin anii 80. L-am înțeles pe Tudor că nu a scris niciodată despre Tatăl meu. Desigur, au fost și lucruri formale pe care cu greu le-am acceptat, dar care nu fac obiectul acestui text” (Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, pagina 32).

În anul 1967, Dorli Blaga ar fi avut prilejul să părăsească România, când se afla într-o călătorie profesională în Germania Federală. Însă avea o altă misiune în viață și simțea profund moștenirea primită de la Lucian Blaga, care era sigur de locul său pe plaiul mioritic: „Mă întorc în Țară. Eu nu pot crea decât în Țară! Mai bine mai sărac, dar acasă” (Lelia Rugescu, Cu Lucian Blaga, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985, pagina 68).

Dorli Blaga a editat, începând cu anul 1968, opera tatălui său.

« Într-un vers Tata îmi spune: „Ană, umbra mea de aur” (Fetița mea își vede țara, 1941). Eu nu am avut sentimentul că trăiesc în umbra Tatălui meu, chiar dacă el o considera de aur. Aurul este măsura iubirii lui pentru mine, și nu valoarea persoanei mele. N-am vrut niciodată să „ies în față”. Dar m-am străduit întotdeauna să îi fiu o „umbră” care să-i apere interesele. E vorba de creația lui, căci de alte interese nu putea fi vorba. Și, împreună cu mama, să-i fim solidare. Total solidare, în anii grei de după război» (Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, pagina 12).

Urmașii doamnei Dorli Blaga sunt domnul prof. univ. dr. Tudor Bugnariu și doamna Felicia Cornelia Bugnariu, cea care s-a ocupat ca destinul mamei să se încheie în Lancrămul de obârșie. Felicia Cornelia Bugnariu a însoțit-o pe Dorli Blaga și la prima ediție a Festivalului „Lucian Blaga” de la Sebeș, preluând cu afecțiune și cu dedicație misiunea mamei.

La 15 noiembrie 2021, povestea acestei doamne cu nume de „dor” se încheie… cu discreție. Drum lin spre tărâmul luminii fără de hotare! Lumina care i-a inspirat Tatălui poemele…

Frunzuliță ram de laur,
Ană, umbra mea de aur –

drum pe jos și drum pe sus
din apusuri te-am adus.

Sub pleoape, rosturi – țară –
le culegi întâia oară.

Și te uiți, și vezi, și vezi
anul tânăr prin livezi.

Celor pomi și-acestor mume
le surâzi, le dărui nume.

Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimește graiul, apa.

Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,

zarea albă-n cerc fierbinte,
șerpii prin amurguri sfinte –

tu te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?

Numai luna, rea ori bună,
ți se pare-aceeași lună.

Lucian Blaga, „Fetița mea își vede țara”

„Nebănuitele trepte” (1943)

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, noiembrie 2021

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI