Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

POSTURI vacante la Primăria Alba Iulia, IȘJ, Prefectura Alba și alte instituții din județ. Condiții și calendarul examenelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mai multe instituții publice din județul Alba organizează, în această lună, concursuri pentru posturi vacante. Cei interesați de aceste posturi trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii, vechime în muncă sau alte cerinţe.

Fac angajări Primăria orașului Cugir, Primăria municipiului Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Instituția Prefectului – județul Alba, Primăria orașului Ocna Mureș, U.A.T comuna Lunca Mureșului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  (DGASPC) Alba, Primăria Oraşului Abrud și Serviciul Public de Interes Local Administraţia Patrimoniului Local Aiud.

Primăria Orașului Cugir, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Oraşului Cugir – Serviciul Social Specializat Creşă – Creşa Kunterbunt, astfel:

  1. educator puericultor;
  2. îngrijitor.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • educator – puericultor – studii admise:
    • studii de specialitate pedagogice medii, liceale, postlieeale, superioare dovedite cu diplomă sau adeverinţă de absolvire;
    • de preferinţă diplomă/adeverinţă absolvire/curs modul pedagogic sau specializare în ocupaţia de educator.
  • îngrijitor – studii admise:
    • generale/şcoală profesională/medii;
    • disponibilítate de a lucra cu copii cu vârsta de 0-3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 februarie 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 22 februarie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Primăria Municipiului Alba Iulia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, gradul profesional superior – Serviciul Protecție Civilă, Securitate și Sănătate în Muncă.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii de specialitate – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental (D.F.I.) – ştiinţe inginerești;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani;
  • cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 februarie 2018, ora 15:00: termen limită de depunere a dosarelor;
  • 05 martie 2018 2018, ora 11.00: proba suplimentară eliminatorie de testare a cunoştinţelor de operare PC – la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Calea Moţilor nr. 5A, Alba Iulia;
  • 06 martie 2018, ora 11.00: proba scrisă – la Centrul de resurse ,Academia Doamnelor“, Str. Gladiolelor nr. 3A, Alba Iulia;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la Primăria Municipiului Alba Iulia, Calea Moţilor nr. 5A, județul Alba, telefon 0258.819.462.

Primăria Municipiului Alba Iulia, județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de:

  • Creşa 1 Cetate:
    • 1 post educator puericultor:
      • studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat – profilul pedagogic, specializarea:
        • educator puericultor;
        • educatoare;
        • educatoare – învăţător;
        • învăţător – educatoare;
        • educator – învăţător;
        • învăţător – educator;
      • sau studii postliceale absolvite cu diplomă sau certificat de absolvire – profilul pedagogic, specializarea:
        • educator puericultor;
        • educatoare;
        • educatoare – învăţător;
        • învăţător – educatoare;
      • vechimea necesară: -.
    • În condiţiile în care pe parcursul studiilor candidaţii au efectuat cursuri de puericultură sau de educaţie timpurie ori au efectuat cursuri de puericultură sau de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei Naţionale cu terţi.
  • Creşa I Anipoi:
    • 1 post educator puericultor:
      • studii postliceale absolvite cu diplomă sau certificat de absolvire – profilul pedagogic, specializarea:
        • educator puericultor;
        • educatoare;
        • educatoare – învăţător;
        • învăţător – educatoare;
      • vechimea necesară: -.
    • În condiţiile în care pe parcursul studiilor candidaţii au efectuat cursuri de puericultură sau de educaţie timpurie ori au efectuat cursuri de puericultură sau de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei Naţionale cu terţi.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 februarie 2018, ora 15:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 februarie 2018, ora 10:00: proba scrisă – la Centrul de resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Strada Gladiolelor nr. 3A;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon: 0372/586.473.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de consilier IA (S) – Compartiment Juridic.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor:studii superioare în specialitatea postului;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 9 ani vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 februarie 2018, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 februarie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 22 februarie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, din Alba Iulia, strada Gabriel Bethlen nr. 7, judeţul Alba, telefon 0258/817.255.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de consilier IA (S) Compartiment Informatizare (1 normă).

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor – studii superioare în specialitatea postului;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 9 ani vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 februarie 2018, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 februarie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 22 februarie 2018, ora 10.00: proba practică;
  • 22 februarie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, din Alba Iulia, strada Gabriel Bethlen nr. 7, judeţul Alba, telefon 0258/817.255.

Instituţia Prefectului – Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante de:

  • consilier juridic, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului verificarea legalităţii actelor, contencios administrativ, urmărirea aplicării
    • actelor cu caracter reparatoriu, alegeri, cu respectarea următoarelor condiţii specifice:
    • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare – 5 ani;
    • studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice.
  • consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului financiar-cantabilitate, resurse umane, relaţii publice, administrativ, cu respectarea următoarelor condiţii specifice:
    • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare – 5 ani;
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 07 februarie 2018, ora 16.00 – data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 22 februarie 2018, ora 10.00 – proba scrisă;
  • 27 februarie 2018, ora 10.00 – proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Instituţia Prefectului – Județul Alba din Alba Iulia, telefon: 0258/812.377.

Primăria Oraşului Ocna Mureş, Judeţul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de îngrijitor în cadrul Clubului Sportiv Ocna Mureş.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii generale/medii;
  • vechime în muncă – 5 ani;
    • abilităţi de comunicare şi muncă în echipă,
    • capacitate de analiză şi sinteză,
    • gândire logică,
    • seriozitate şi corectitudine,
    • profil moral corespunzător funcţiei,
    • conduită profesională corespunzătoare,
    • disponibilitate de a lucra sâmbăta şi duminica la nevoie.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 februarie 2018: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 21 februarie 2018: ora 10:00: proba practică – stadionul SODA;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la sediul: Primăriei Oraş Ocna Mureş, judeţul Alba, strada Nicolae lorga nr. 27, telefon 0258/871.217.

U.A.T. Comuna Lunca Mureşului, cu sediul în Lunca Mureşului nr. 303, judeţul Alba, organizează concurs conform Legii nr 188/1999 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de referent, clasa III, grad profesional debutant, din cadrul Compartimentului Agricol, Fond Funciar şi Cadastru.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat în domeniul agricol,
  • specialitatea agronomie, zootehnie, necesare ocupării postului;
  • cunoştinţe medii de operare pe calculator.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 27 februarie, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Lunca Mureşului, comuna Lunca Mureşului nr. 303. judeţul Alba, persoană de contact – Gherasim Doina – secretarul comunei, telefon 0258 878121, fax 0258 878347, e-mail [email protected].

Primăria Orașului Cugir, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de îngrijitor în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Oraşului Cugir – Serviciul Social Specializat Creşă – Creşa „Kunterbunt”.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii admise – generale/şcoală profesională/medii;
  • disponibilitate de a lucra cu copii cu vârsta de 0-3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 februarie 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 februarie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Primăria Oraşului Abrud cu sediul în Abrud, Piaţa Eroilor nr. 1, judeţul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Administraţie publică locală, registratura, arhivă, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Oraşului Abrud.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • nivelul studiilor – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative;
  • vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 februarie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Oraşului Abrud cu sediul în Abrud, Piaţa Eroilor nr. 1, judeţul Alba, telefon 0258780519.

Serviciul Public de Interes Local Administraţia Patrimoniului Local Aiud , județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante de referent, clasa III, grad profesional superior, din cadrul Serviciului Economic, Tehnic, Investiţii – Compartiment –  Casierie, Încasări Venituri.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 februarie 2018, ora 14:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 15 februarie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Serviciului Public de Interes Local  Administraţia Patrimoniului Local Aiud, din str.Tribun Tudoran nr.9, județul Alba, telefon 0258/861.593 interior 13.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice, de conducere vacante, de şef serviciu la Achiziţii, Patrimoniu, Tehnic şi Administrativ.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de cel puţin 2 ani;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 07 februarie 2018, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 februarie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând  pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba, din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115 sau mobil 0755/069.660.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap:
• 1/4post (0,25 normă) de medic specialist specialitatea medicină internă;
• 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea psihiatrie;
• 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea neurologie;
• 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea oftalmologie;
• 1/4 post (0.25 normă) de medie primar specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă;
• 1/4 post (0.25 normă) de medic specialist specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă.

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos:
• 1/2 post (0,5 normă) de medic primar specialitatea psihiatrie;

• 2 posturi de medic specialist specialitatea psihiatrie;
• 1 post de medic primar;
• 5 posturi de medic.

Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş:
• 1 post de medic.

Centrul Maternul pentru A cupluri mamă-copil „Speranţa“ Alba Iulia:
• 1 post de psiholog stagiar.

Centrul de îngrijire şi Asistenţă Abrud:
• 1 post de coordonator de specialitate.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

• medic primar/medic specialist la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap:
studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical;
adeverinţă certificat de confirmare în gradul profesional în specialitatea – medicină de familie, recuperare, psihiatrie, medicină internă sau medicină generală;
calificat de membru al Colegiului Medicilor din România vizat pe anul în curs.

• medic primar şi medic specialist specialitatea psihiatrie la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos:
studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical, specialitatea psihiatrie;
adeverinţă/certificat de confirmare m gradul profesional;
asigurare malpraxis;
autorizaţie de liberă practică sau certificat de membru al Colegiului Medicilor din România vizat pe anul în curs.

• medic primar şi medic la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos şi Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş:
studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical, specialitatea medicină de familie, psihiatrie, medicină internă sau medicină generală;
adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional;
asigurare malpraxis;
autorizaţie de liberă practică sau certificat de membru al Colegiului Medicilor din România vizat pe anul în curs.

• psiholog stagiar la Centrul Matemal pentru 6 cupluri mamă-copil „Speranţa“, Alba Iulia:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologiei;
atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, treapta de specializare stagiar;

• coordonator de specialitate la Centrul de îngrijire şi Asistenţă Abrud:
studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologiei, asistenţei sociale şi sociologie cu vechime minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale sau absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul serviciilor sociale.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 februarie 2018, ora 16.00, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 26 februarie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba din Alba Iulia, telefon: 0258/818.266, interior 115 sau mobil 0755/069.660.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun

Alexandra Mates

Publicat

în

Obiceiuri de Ignat. Tradiții de Ignat. Obiceiuri, superstiții din moși strămoși de ziua sacrificării porcului de Crăciun (de pomana porcului)  Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe oficial de mâine, 20 decembrie, cu Sărbătoarea Ignatului. Citește și: MESAJE de CRACIUN. URARI şi FELICITARI de Sărbători În religia creştin-ortodoxă, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea