Pompierii din Alba, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat
În perioada 23-26 august 2016, în județul Dîmbovița – oraș Titu, a avut loc Faza Națională a „Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al judeţului Dâmbovița, în colaborare cu Fundaţia pentru SMURD și cu Grupul Renault România.
La start s-au reunit 13 echipaje ale inspectoratelor pentru situații de urgență (Alba, Argeș, Bihor, Brașov, București-Ilfov, Călărași, Dîmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu și Vîlcea), precum și echipajele reprezentative din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova, Facultăţii de Pompieri – Academia de Poliţie „A.I. Cuza” și Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” – Boldeşti.
Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență “UNIREA” al Județului Alba a ocupat locul III la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat” și locul IV la proba “Descarcerarea din autovehicule”.
Lotul I.S.U. Alba a fost compus din:
Șef lot – cpt. Șchiopu Bogdan;
Comandant echipaj – Plt. maj. Stoia Ciprian;
Servanți descarcerare – Plt. maj. Popa Mihai și Plt. maj. Alexa Gabriel;
Paramedici – Plt. maj. Ciulic Ioan, Plt. maj. Borzescu Sorin și Plt. maj. Paul Horea;
Rezervă: sg.maj. Vancu Alexandru.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba dorește să felicite echipajele care au reprezentat județul Alba pentru efortul depus la acest concurs, dar și pentru performanța obținută.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]