Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Politica de piatră… s-a dărâmat

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    După exclamaţiile „dottore”, „dottore”, „doctor” Ponta, a urmat Mircea Diaconu, incompatibilul, şi, cu paşi grăbiţi, Adrian Năstase – doi ani de închisoare, cu executare  în „Dosarul calităţii”. Atâtea satisfacţii care au un numitor comun: triumful politicii româneşti, care a furnizat justiţiei mii de dosare grele, inimaginabile, unele dintre ele puse la păstrare, altele ţinute sub altfel de chei şi nu puţine repezite în prim plan, prin artificii şi sintagme politice. Până în anul 2012, iunie, dosarul Flota, casa de pe strada Mihăileanu, dosarul Hidroelectricii, al „băieţilor deştepţi”, şi cele ale unor patroni purtaţi de vânt, ale unor criminali, ale unor furturi uriaşe din avuţia naţională, ale unor şefi de partide, miniştri şi-atâtea alte sute de prim rang pentru justiţie nu şi-au găsit ieşirea în lume, să dea socoteală, în care mii de miliarde de euro zac şi aşteaptă să dispară din acte, din restituirea proprietăţii, a vânzării unor combinate, pământuri, bogăţii, vile etc. Iată cu un fost premier este condamnat la un stagiu de puşcăriaş, ca orişice „borfaş”, criminal, violator. Un dosar controversat cu multe conotaţii politice, cu o droaie de avocaţi, juraţi, jurişti, reprezentanţi ai presei, radioului şi televiziunii, parlamentari. Un ochi al Cotroceniului râde, altul plânge, pentru că pentru toţi trebuie să existe un Dumnezeu. O întrebare se pune: există limite ale jocurilor politice văzute şi nevăzute? Preşedintele de la Cotroceni, fostul premier Boc, Anastase, miniştri ai fostelor guverne printre care Udrea, Videanu şi atâţia alţii din UDMR, PSDR, PSD, PNL trebuie să cadă pe gânduri – au adus ţara în pragul prăbuşirii fatale, fără milă şi scrupule, cu ură, indiferenţă, nonşalanţă, aroganţă şi ale căror dosare trebuie aduse pe rol. Cine le va aduce? Guverne vechi, guverne noi nu o dată şi-au dat şi îşi dau mâna spre autosalvare, acoperirea unor decizii, furturi, hoţii. Cât de mult au afectat ele ţara şi cui îi pasă? Suntem primii în Europa la sărăcie, boli, morţi, dispăruţi, la vânzarea avuţiilor solului şi subsolului şi nimeni nu ne apără, ci ne afundăm în dezastre şi deşertăciune. Adrian Năstase este cu adevărat sinteza tuturor acestora? Băsescu este sinteza corupţiei. Ei sunt doar o imagine negativă pe termen lung? Cât este de neutră justiţia? Cum funcţionează ea pe anumite paliere, este adevărul haina ei cotidiană? Greu de spus. Un lucru e clar: sărmana Românie! Nu are nicio bucurie de nicăieri. Totul este rău, neavenit, de neimaginat. Toţi o apasă, o tulbură, o fură. Şi nimeni nu o apără. Cât au costat campaniile electorale ale celorlalţi preşedinţi, prim-miniştri, secretari, directori? Nimeni nu va şti. Băsescu şi-a îmbogăţit vocabularul cu o italiană de baltă, repetând cuvântul „dottore”. Ce-a însemnat? Puşcăria lui Năstase, la fel ca devoalarea plagiatului lui Ponta – este un gest al disperării? O infatuare? O amprentă a puterii debusolate?
S-a declanşat un război penibil al palatelor, în detrimentul echilibrului ţării. Închizi radioul, închizi televizorul pentru că aceiaşi neisprăviţi politicieni, găunoşi editori, comentatori politici îşi plimbă absurdităţile, incompetenţele, răutăţile, mărşăluind pe nevinovăţii, pe faptul că ei n-au făcut nimic rău ţării. Ţi-e scârbă şi plângi pe umerii ţării. Deschizi iar televizorul, auzi noi sintagme ale ironiei cotroceniste şi eşti convins că va avea loc un alt eveniment care săle îngroape pe celălalte precum pisica propriul rahat. Iată că deja în ţară nu mai există nicio problemă de rezolvat. Totul e cum arată drumul lui Năstase spre închisoare, cât de mult a plagiat Ponta… O propunere: luaţi dosarele tuturor politicienilor doctorizaţi pe vremuri tulburi şi-o să vă convingeţi că totul este un plagiat, păstrând, bineînţeles proporţia. Pedeliştii răsuflă uşuraţi, fac planuri, numai că decizia de azi, dacă o să coboare în intimitatea fiecăruia, s-ar îmbogăţi, înfrumuseţa cu incredibile avuţii. Politicienii sunt într-un delir neîntrerupt, în detrimentul ţării, al alegătorilor. Cu alte cuvinte, podul politic s-a fisurat, bucuria tembelilor nu cunoaşte margini. Să dea Dumnezeu să vedem la puşcărie pe toţi „năstase” din tot regimul politic, al impostorilor şi vânzării de ţară! Somn uşor acestor neaveniţi în biografia României pe care n-o mai bucuraţi cu nimic. Ba da: a fost „bucurată” cu o sinucidere. A lui Adrian Năstase.

Ion MĂRGINEANU

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea