Pod nou pe râul Mureș, între Deda și Războieni, în locul celui construit în 1908: Investiție de aproape 30 de milioane de euro. Circulația trenurilor care tranzitează nordul județului Alba, afectată de lucrări
Pod nou pe râul Mureș, între Deda și Războieni, în locul celui construit în 1908: Investiție de aproape 30 de milioane de euro. Circulația trenurilor care tranzitează nordul județului Alba, afectată de lucrări
Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost lansat în consultare publică proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii „Pod CF nou km 317+950, linia CF Deda – Războieni și demolarea podului CF existent”, lucrare de utilitate publică de interes național.
Potrivit notei de fundamentare, la poziția kilometrică 317+950 (ax pod cale ferată), pe linia Deda – Războieni, traseul căii ferate traversează râul Mureș, pe un pod cu 3 deschideri. Linia este simplă și neelectrificată, calea ferată fiind fixată pe traverse de lemn așezate pe lonjeroane.
Citește și: Două linii feroviare din județul Alba vor fi modernizate: Peste 72 de milioane de euro pentru centralizarea electronică a tronsoane de cale ferată de pe raza comunei Lunca Mureșului și a orașului Ocna Mureș

Suprastructura a fost realizată în anul 1908 de către Uzinele Mavgepgyar din Budapesta. În anul 1944 tablierele au fost parţial distruse, impunându-se repararea acestora, iar în anul 1950 s-a realizat o reparaţie capitală ce a constat în consolidări şi înlocuiri ale elementelor structurii de rezistenţă. Lucrările au fost de anvergură la cele trei tabliere, fiind înlocuite cu material nou circa 70% din barele grinzilor cu zăbrele şi peste 20% din elementele grinzilor căii.
„Reparațiile capitale vor crește siguranța și confortul pentru călători. Totodată, vor fi reduse cheltuielile de mentenanță presupunând un efort de întreţinere mai mic, prin utilizarea în condiții de eficiență a forței de muncă și cheltuieli minime pentru întreținere.
Investiția se încadrează în programul de reducere a restricțiilor de viteză; în prezent pe pod se circulă cu restricție de viteză de 30 km/h și restricție de tonaj. Prin realizarea investiției se crește viteza de circulație la viteza proiectată de 85 km/h pentru trenurile de călători. În acest fel linia respectivă va putea fi exploatată la capacitatea proiectată”, se arată în document.
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 147.282.000 lei (aproape 30 de milioane de euro), iar durata de execuție este de 20 de luni. Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Dacă proiectul de hotărâre de guvern va fi aprobat, când vor începe efectiv lucrările de construcție la noul pod peste râul Mureș va fi afectat traficul feroviar în nordul județului Alba, tranzitat de trenurile care circulă spre județul Mureș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 11 milioane de euro pentru noua autobază pentru autobuze și microbuze electrice de la Partoș: Indicatorii tehnico-economici ai investiției, la aprobare în Consiliul Local
Peste 11 milioane de euro pentru noua autobază pentru autobuze și microbuze electrice de la Partoș Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 30 octombrie 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza Proiect tehnic) și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții: ”Realizarea […]
FOTO | Carina-Gabriela Popa, elevă a Liceului Sportiv din Alba Iulia, în top 10 mondial în cadrul Concursului Internațional de Postere
Carina-Gabriela Popa, elevă a Liceului Sportiv din Alba Iulia, în top 10 mondial în cadrul Concursului Internațional de Postere Carina-Gabriela Popa, absolventă a clasei a IV-a B Step by Step în anul școlar 2024–2025 la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, s-a clasat în top 10 mondial în cadrul Concursului Internațional de Postere. Concursul a […]
Locuințe sociale 2026 | Lista de priorități în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia urmează să fie aprobată
Lista de priorități pentru anul 2026 în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia urmează să fie aprobată Consiliul Local Alba Iulia urmează să aprobe, în ședința ordinară din 30 octombrie 2025, lista de priorități pentru anul 2026 în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul reședință de județ. Proiectul de hotărâre întocmit în acest […]