Actualitate

Peste 2 milioane de români vor să plece din România pentru a lucra în străinătate de la începutul anului și până acum

Unirea Ziarul

Publicat

în

Peste 2 milioane de români vor să plece din România pentru a lucra în străinătate de la începutul anului și până acum

Peste 2 milioane de români vor să plece din România de la începutul anului și până acum. Peste 2 milioane de români vor să lucreze în străinătate și au aplicat la astfel de joburi de la începutul anului și până acum. Tinerii sunt cei mai interesați să plece din țară și sunt atrași de salariile și condițiile din afară.

Aproape 855.000 de mii de persoane cu vârsta între 25-35 de ani au aplicat pentru un job în străinătate de la începutul anului și până acum, relevă platforma de recrutare online eJobs.ro.

Imediat după aceștia se află o categorie de persoane aflată la începutul carierei profesionale, tineri între 18-24 de ani, care au totalizat 450.000 de aplicări online.

Când vine vorba despre cei între 35-45 de ani, aceștia s-au aflat la o oarecare distanță de primele categorii menționate, însumând 385.000 de aplicări pentru locurile de muncă din străinătate. Cei cu vărsta de peste 45 de ani sunt și cei mai greu de convins de un job în afară, după cum relevă faptul că au aplicat doar 227.000 de persoane.

În ceea ce privește țările de destinație pentru jobul ideal, Germania rămâne țara care a atras cei mai mulți candidați, cu peste 100.000 de aplicări. La mică distanță este urmată de Marea Britanie, Olanda, Franța, Polonia, Belgia și Spania. O surpriză în ceea ce privește preferințele românilor o reprezintă Italia, care a ieșit din top 10.

„Ce ne spune acest top, nu doar dacă luăm în calcul țările în care aplică, ci și categoriile de vârstă cele mai interesate de emigrare, este că încep să-și dorească să plece din țară din ce mai mulți specialiști sau corporatiști. Din păcate, planurile lor nu sunt doar temporare, ci majoritatea își doresc o schimbare completă de viață și de carieră și pleacă în perspectiva unei emigrări definitive”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Domeniile pentru care românii caută cel mai des joburi în străinătate este condus de cel de vânzări, bancar, financiar-contabilitate, alimentație și management. Au ieșit ușor din topul preferințelor domenii precum transport, turism sau construcții.

În primele 9 luni ale anului au fost înregistrate peste 6,5 milioane de aplicări pe platforma online eJobs, iar cele mai multe au aparținut tinerilor cu vârste între 25-35 de ani.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]

Citește mai mult

Actualitate

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1%

Ioana Oprean

Publicat

în

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1% În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat la 2,1%, de la 2% în ianuarie, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. În continuare însă, România este țara cu cea […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult