Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 1.600 de persoane consiliate de DGASPC Alba prin programul de prevenire a sarcinii nedorite ˮFă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta!ˮ

Ioana Oprean

Publicat

în

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, în baza Convenției cadru de colaborare încheiat cu Fundația ˮSERA Româniaˮ București, prin intermediul specialiștilor din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial va continua derularea programului: “Prevenirea sarcinii nedorite”, intitulat sugestiv: “Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta! ˮ pe o perioadă de 3 ani (01.01.2019-31.12.2022).

Obiectivul major îl reprezintă prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați, însă obiectivele specifice vizează mai multe activități cum sunt: scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.

În perioada mai 2017 – martie 2019, beneficiare directe ale programului au fost: femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții; mame minore; femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului; adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba; cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri și DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, de unitățile sanitare, de cabinetele medicale individuale; femeile care se adresează în mod direct echipei mobile și pentru care, în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.

Beneficiarii indirecți ai acestui program au fost: familiile beneficiarilor direcți, comunitatea locală, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, cabinetele medicale individuale, cabinetele de planificare familială, unitățile sanitare, etc.

Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, formată dintr-un asistent social și un asistent medical oferă servicii de: consiliere socială, educație sexuală și contraceptivă ( popularizarea metodelor contraceptive în toate comunitățile marginalizate din județ, precum și aspectele legate de anatomia și fiziologia reproducerii), planning familial, suport și orientare (asigurarea accesului beneficiarelor proiectului la cabinetele de planning familial, unități sanitare, dar și evaluarea nevoilor individuale, familiale și sociale ale fiecărei persoane).

În perioada mai sus menționată, specialiștii din cadrul echipei mobile cu sprijinul direct al personalului din cadrul celorlalte instituții și organisme neguvernamentale, (asistenți sociali, asistenți medicali, asistenți medicali comunitari, mediatori sociali, etc.) au consiliat peste 1600 de persoane (beneficiarii direcți, reprezentanții acestora, etc.), au efectuat peste 2000 de vizite în familiile din comunități marginalizate și peste 300 de vizite la medicii specialiști pentru acompanierea beneficiarelor directe.

Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități ˮARNSBERGˮ Alba Iulia, str. Mihai Viteazu, nr. 2, iar femeile beneficiază, în mod gratuit, de consiliere socio-medicală la domiciliul beneficiarelor, consultații medicale de specialitate, transport/acompaniere la cabinetul medical specializat și materiale contraceptive.

Director general al DGASPC Alba, Valentin Ioan Frăcea


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 25.08-31.08.2025

Lucian Daramus

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 25.08-31.08.2025 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Suplimentar pentru intervalul 25.08.2025-31.08.2025 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 METES, AMPOITA, Strada PRINCIPALA PARTIAL 27/08/2025 08:00 – 27/08/2025 14:00 2 ALBA IULIA, Strada MUZEULUI, Strada MILITARI, Strada MIHAI […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Coliziune între două mașini la Vințu de Jos. Intervin echipajele de prim ajutor ISU

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe raza localității Vințu de Jos. La fața locului intervin mai multe echipaje ISU Conform primelor date, două autoturisme au intrat într-o coliziune violentă. Conform martorilor, accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Din fericire, în urma impactului, nici o persoană nu a suferit […]

Citește mai mult

Curier Județean

AMENDĂ de 1.000 de lei la Aiud pentru parcare pe spațiul verde: „Nu tolerăm astfel de comportamente”

Lucian Daramus

Publicat

în

AMENDĂ de 1.000 de lei la Aiud pentru parcare pe spațiul verde Un șofer a fost amendat la Aiud pentru parcare pe spațiul verde.  „Am spus-o și o repetăm: nu vom tolera astfel de comportamente. Regenerarea și îngrijirea spațiilor verzi reprezintă o muncă dificilă, care necesită timp, resurse și bani. Recent, șoferul surprins în imagine […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea