Persoanele fizice care au plătit nejustificat contribuții la sănătate din 2012 vor avea dreptul la rambursare
Copiii şi alte persoane care au plătit nejustificat după 1 iulie 2012 contribuţii de asigurări de sănătate, precum pentru alocaţiile copiilor, vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate, potrivit unui proiect de lege.
Potrivit MEDIAFAX, actul normativ include un singur articol, care anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată după data de 1 iulie 2012, când colectarea a fost preluată de către ANAF, pentru mai multe categorii de persoane, printre care copiii până la împlinirea vârstei de 15 ani şi copiii de la vârsta de 15 ani şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi.
Pentru copiii care au împlit vârsta de 15 ani şi tinerii în vârstă de până la 26 ani, contribuţia aferentă nu va fi însă anulată dacă aceştia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri.
CITEȘTE ȘI: FOTO-VIDEO: CONTESTAŢII cu DUIUMUL la FISC. Mii de oameni au primit de la ANAF decizii inexplicabile de impunere pentru plata CASS. Vezi CAZURI şi CE SPUN cei de la Finanţe
Contribuţia va fi anulată şi pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului. Dacă însă aceştia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură sau au fost beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii privind venitul minim garantat, strict pentru aceste venituri contribuţia nu va fi anulată.
Anularea contribuţiei va mai fi decisă pentru soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, anumiţi revoluţionari, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, pentru veniturile acordate în baza legilor care li se aplică, pentru persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au avut niciun venit sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.
Dacă însă persoanele cu handicap şi bolnavii au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură şi venituri din pensii, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) lista persoanelor fizice aflate în evidenţa casei care se încadrează în aceste prevederi.
„Toate aceste persoane fizice care au efectuat plata contribuţiilor au dreptul la restituirea sumelor achitate”, se arată în proiect.
CITEȘTE ȘI: FOTO: Degringolada creată de ANAF continuă în Alba. Peste 200 de contestaţii depuse în doar 2 ore la ghişeele Finanţelor, din partea oamenilor ce s-au trezit peste noapte „datori” la FISC
Urmare a anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, vor fi anulate şi eventualele accesorii calculate de organele fiscale.
Procedura este explicată prin faptul că, începând cu 1 iulie 2012, din legislaţia specifică de asigurări sociale de sănătate au fost preluate în Codul Fiscal, pentru a fi administrare de către ANAF, contribuţiile de asigurări sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, din cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, premii şi câştiguri din jocuri de noroc, din alte surse, precum şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu obţin venituri.
Nu au fost însă preluate şi prevederile din Legea reformei în sănătate care stabilesc că anumite categorii de persoane beneficiază de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuţiei, întrucât acestea vizează condiţiile de realizare a prestațiilor care au fost şi au rămas în atribuţiile Ministerului Sănătăţii.
Astfel, în prezent, Codul Fiscal nu conţine prevederi exprese cu privire la exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a unor categorii de persoane.
Tot miercuri, ANAF a comunicat că reprezentanţii conducerii agenţiei au transmis cǎtre unitǎţile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate”
Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate” Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Citește și: MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana