Sport

Performanţa Ighiu se întăreşte serios! Gabriel Magdaş – team manager, ex-uniristul Joldeş, sub comanda lui Mihai Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Performanţa Ighiu se întăreşte serios, pe toate palierele, intenţiile de a ataca promovarea în Liga a 2-a fiind anunţate de mutările produse în această vară.

Astfel, Gabriel Magdaş, un cunoscut om de fotbal din zonă, fost în trecut în membru într-una dintre comisiile FRF, va îndeplini funcţia de team manager la echipa din Ighiu. Magdaş a activat în ultimii ani în Liga a 3-a, la grupări din Seria a 5-a precum Unirea Dej, Unirea Jucu şi FC Zalău (unde a ajuns în 2016). De asemenea, ighienii au bifat a treia mutare din intersezon, înregimentându-l pe mijlocaşul unirist Paul Joldeş, liber de contract, după ce nu a mai semnat prelungirea înţelegerii cu Unirea Alba Iulia.

Deocamdată, portarul Vlad Ignat (ex-Metalul Reşiţa) – se pregăteşte cu Ripensia Timişoara şi mijlocaşul Florin Istrate (FC Zalău) – golgheterul respectivei formaţii în stagiunea anterioară, cu 15 reuşite, sunt transferurile anunţate de Performanţa.

În plus, hunedoreanul Petre Clep va întregi staff-ul tehnic şi se va ocupa de pregătirea portarilor, iar Cătălin Crăciun este, de la 1 iulie, noul director sportiv al pretendentei la promovarea în eşalonul superior.

Sursa foto: Dej24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult