PERCHEZIȚII în Alba, București, Constanța și Călărași pentru înșelăciune în comerțul cu cereale. 7 producători au fost păgubiți cu peste 400.000 de lei
Poliţiştii din Alba efectuează, marți dimineața, 7 percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 400.000 de lei, prin înşelăciune. Persoanele vizate de anchetă ar fi achiziţionat cereale, de la mai mulţi producători agricoli din judeţul Alba, fără să plătească contravaloarea acestora.
La data de 19 februarie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează 7 percheziţii, în municipiile Bucureşti (1), Constanţa (5 ) şi Călăraşi (1), la locuinţele a 6 persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la sediile societăţilor comerciale administrate de aceştia.
Din cercetări a rezultat faptul că, în luna noiembrie 2018, cele 6 persoane ar fi indus în eroare 7 producători de cereale din judeţul Alba, folosindu-se de calitatea falsă de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale şi ar fi contractat cumpărarea de cereale, iar pentru a crea convingerea persoanelor vătămate că s-a achitat contravaloarea acestora, le-ar fi prezentat ordine de plată, întocmite on line, emise pe un cont bancar ce aparţine unei alte societăţi comerciale care nu avea lichidităţi.
Prejudiciul cauzat celor 7 păgubiţi a fost estimat la 413.834 lei.
Poliţiştii vor pune în executare 6 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
La percheziţii, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice sunt sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, de poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Constanţa şi Călăraşi precum şi de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale a Poliţie Municipiului Bucureşti – Poliţia Sector 1.
Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Adrian Hang (Sun Power System): O casă de 3 camere poate avea independență energetică la un cost de 10.000 – 20.000 €
Adrian Hang (Sun Power System): O casă de 3 camere poate avea independență energetică la un cost de 10.000 – 20.000 € La Alba Green Energy din Alba Iulia este prezent și standul companiei Sun Power System, care așteaptă doritorii să discute despre soluții complete pentru sustenabilitate, în ceea ce privește sistemele fotovoltaice integrate și […]
Georgiana Jid, fosta atletă a CS Unirea Alba Iulia, performanță împreună cu echipa Universității Babeş-Bolyai, la Lady Woods Golf
Georgiana Jid, fosta atletă a CS Unirea Alba Iulia, performanță împreună cu echipa Universității Babeş-Bolyai, la Lady Woods Golf Echipa FEFS a Universității Babeș-Bolyai din Cluj a obținut locul al doilea la competiția internațională Lady Woods Golf, desfășurată între 11 și 16 septembrie 2025, la Montesilvano / Pescara, Italia. Evenimentul a reunit 225 de participante […]
Șofer din Vâlcea, prins cu ,,alcool la bord”, în Alba și cercetat de polițiști. Ce alcoolemie avea
Șofer din Vâlcea, prins cu ,,alcool la bord”, în Alba și cercetat de polițiști. Ce alcoolemie avea Un șofer din Vâlcea a fost prins cu ,,alcool la bord” în Alba și este cercetat de polițiștii din Jidvei. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l. Citește și: FOTO | Adolescent de 19 ani, din Crăciunelu de […]