Pensionarii cu pensii până la 3000 de lei vor primi în 2025 un ajutor financiar one-off , în perioada septembrie-noiembrie
Pensionarii cu pensii până la 3000 de lei vor primi în 2025 un ajutor financiar one-off , în perioada septembrie-noiembrie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, 16 ianuarie 2025, că bugetul pe acest an nu va permite indexarea pensiilor, ci doar plăți one-off către cei cu pensii mici, în toamnă.

”Acest subiect (indexarea pensiilor – n.r.) a fost închis, de fapt, de luni, la discuțiile de la coaliție. Ne permite bugetul, și acest lucru dorim cu toții, să avem o plată one-off pentru pensii mici, 1.300 – 3.000, undeva în septembrie, octombrie, fiindcă trebuie să îi ajutăm pe oamenii care au pensiile mici.
Atât putem face în acest an. Toată lumea dorește indexare, toată lumea dorește o creștere a pensiilor, dar trebuie să spunem astăzi sincer, uitându-ne în ochii oamenilor, nu avem capacitatea financiară, bugetară.
Bugetul anul trecut a fost făcut varză. Și, în acest moment, atât permitem și atât cât permitem trebuie să dăm oamenilor care au nevoie de acest ajutor și va fi o plată undeva spre sfârșitul toamnei, septembrie – octombrie – noiembrie, one-off pentru pensionarii cu pensii mici”, a afirmat Kelemen Hunor, la Digi 24, citat de Agerpres.
Indexarea pensiilor, subiect de dispută în Coaliția de guvernare
Indexarea pensiilor în a doua parte a anului 2025 este subiect de dispută în Coaliția de guvernare. Potrivit unor surse politice, în cadrul unor discuții care au avut loc luni, la Guvern, premierul Marcel Ciolacu ar vrea ca indexarea să fie prinsă în bugetul pentru 2025, însă ministrul Finanțelor Tanczos Barna și liderul PNL Ilie Bolojan se opun pentru că nu ar fi bani.
„Marcel Ciolacu vrea ca indexarea să fie prinsă în buget. Tanczos și cu Bolojan s-au opus. Până nu sunt bani, nu vor să apară în buget. Și cum bani nu sunt, nu va fi trecută în Legea Bugetului”, susțin sursele citate.
Despre pensii, liderii coaliției au discutat și în legătură cu ajutoarele pe care pensionarii cu venituri reduse le-ar putea primi.
Luni, a fost o primă discuție pe ajutoarele one-off pentru pensionarii cu venituri mici. Liderii coaliției au convenit că trebuie acordate dar nu au discutat despre cât ar putea fi sumele și care ar urma să fie plafonul până la care se acordă ajutoarele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: „Indicatorii economici sunt pe roșu, dar bursele cresc spectaculos”
Economistul Radu Georgescu: „Indicatorii economici sunt pe roșu, dar bursele cresc spectaculos”. Motivul Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra unei discrepanțe majore între realitatea economică și evoluția burselor, explicând de ce piețele financiare continuă să crească spectaculos. Într-o analiză, Radu Georgescu susține că bursele ar fi trebuit să se prăbușească încă de acum doi ani, […]
Un mecanism-cheie care ajută organismul să dezactiveze inflamaţia a fost descoperit de cercetători: ,,O cale naturală care limitează expansiunea dăunătoare a celulelor imunitare”
Un mecanism-cheie care ajută organismul să dezactiveze inflamaţia a fost descoperit de cercetători: ,,O cale naturală care limitează expansiunea dăunătoare a celulelor imunitare” Un mecanism-cheie care ajută organismul să dezactiveze inflamaţia, o realizare care „deschide o cale promiţătoare” către noi tratamente pentru bolile autoimune ce afectează milioane de persoane a fost descoperit de cercetătorii de […]
Românii, campioni la consumul de alcool: Stăm „bine” și la fumat România înregistrează cel mai ridicat nivel de consum de alcool dintre toate țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), menționează raportul pe anul 2025 al organizației amintite. 5% dintre decesele din România sunt atribuite consumului de alcool, față de 3%, cât […]