Rămâi conectat

Actualitate

Pensii ocupaționale: Angajatorii vor putea să acorde pensii suplimentare salariaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui proiect de act normativ ce a fost adoptat recent de către Guvern și care vizează transpunerea în legislația locală a unei directive europene mai vechi, angajatorii vor putea să acorde propriilor salariați pensii suplimentare, sub forma pensiilor ocupaționale.

Prin Proiectul de lege privind pensiile ocupaţionale, document ce a fost adoptat marți de către Executiv, se stabilește cadrul legal pentru înființarea schemelor și fondurilor unor pensii suplimentare. Pentru a se putea aplica, proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament și publicat în Monitorul Oficial.

Mai exact, după intrarea în vigoare a măsurilor conținute de propunerea legislativă, salariații din țara noastră vor putea obține o pensie ocupațională, ce este o pensie suplimentară, care vine în completarea pensiilor acordate în cadrul sistemelor de pensii din România.

După cum stabilește proiectul de act normativ, pensia ocupațională va fi facultativă, schema de pensii va fi stabilită de fiecare angajator care vrea și poate (are capacitatea financiară) să ofere astfel de beneficii salariaților, iar un fond de pensii se va putea organiza doar la inițiativa unui administrator autorizat. La un astfel de fond pot participa angajații unei singure firme sau ai mai multora.

Contribuțiile la un fond de pensii ocupaționale vor avea două componente, și anume contribuția angajatorului și cea a salariatului. Dacă va decide să ofere aceste pensii ocupaționale, un angajator va trebui să ofere pensia tuturor salariaților săi și să vireze contribuțiile necesare. De asemenea, angajatorul va putea stabili contribuții diferite pentru salariați, în funcție de vechime, funcție sau salariu.

Pe de altă parte, un salariat nu va putea fi obligat să contribuie la fondul de pensii ocupaționale stabilit de angajator. Totodată, un angajator nu va putea reține bani pentru contribuțiile salariaților la un astfel de fond de pensii fără acordul scris al acestora.

Participanți la un fond de pensii ocupaționale vor putea fi toți cei care au venituri din salarii sau asimilate salariilor și care îndeplinesc condițiile stabilite pentru respectivul fond de pensii ocupaționale.

Potrivit proiectului legislativ, evidența banilor vărsați la un fond de pensii ocupaționale se va face pe conturi individuale, ceea ce va permite transferul oricărui participant la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative, fără ca acesta să fie nevoit să plătească penalități.

În condițiile în care sunt din ce în ce mai puțini angajați ce contribuie cu bani la sistemul public de pensii, introducerea unui noi tip de pensie privată va asigura, cel puțin teoretic, sustenabilitatea financiară a sistemului public, prin scăderea presiunii exercitate asupra lui.

Ideea introducerii unei pensii ocupaționale nu este nouă, ea regăsindu-se și într-un proiect de act normativ adoptat tacit la Senat în 2014, dar care nu a mai trecut și prin celelalte etape ale procesului legislativ, astfel că nu a mai ajuns să se aplice.

Atenţie! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie supus atenției parlamentarilor, aprobat de către aceștia, promulgat de către șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Acţiunile Meta, în scădere cu 10% pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile ridicate pentru inteligenţa artificială

Ioana Oprean

Publicat

în

Acţiunile Meta, în scădere cu 10% pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile ridicate pentru inteligenţa artificială Acţiunile Meta Platforms au scăzut, joi, 30 octombrie 2025 cu peste 10%, după ce planurile de investiţii masive în inteligenţa artificială au stârnit îndoieli în rândul investitorilor, eclipsând rezultatele financiare peste aşteptări raportate pentru trimestrul al treilea, relatează CNBC, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre viitorul pieței muncii: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Radu Georgescu, despre automatizare: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit” Economistul Radu Gergescu, într-o postare pe rețelele sociale a vorbit despre schimbările din piața muncii și impactul tehnologiei asupra conceptului de salariu minim. Acesta a pornit de la dezbaterea privind creșterea acestuia, subliniind […]

Citește mai mult

Actualitate

Administratorul unei firme din Cluj Napoca, achitat după șase ani de procese: A fost acuzat că s-a folosit de acte false pentru a obține lucrările de construcție a două micro-hidrocentrale la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Administratorul unei firme din Cluj Napoca, achitat după șase ani de procese: A fost acuzat că s-a folosit de acte false pentru a obține lucrările de construcție a două micro-hidrocentrale la Cugir Administratorul unei firme din Cluj Napoca a fost achitat la instanțele din Alba după șase ani de procese. Tudor Simion F. a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea