Patron al unei firme de construcții, condamnat la 6 luni de închisoare și plata unor daune de 85.000 de lei, la 9 ani de la producerea unui accident de muncă mortal
Decizie în justiție după 9 ani de la producerea unui accident de muncă mortal, patron al unei firme de construcții, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare și plata unor daune de 85.000 de lei pentru ucidere din culpă.
Administratorul unei societăți comerciale din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Inculpatul Vince Ștefan este acuzat că nu a luat toate măsurile necesare pentru a se evita un accident de muncă soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de 22 de ani, produs pe un șantier din incinta fostei Uzina Ardealul SA Alba Iulia. Accidentul mortal a avut loc în 2008, iar dosarul a fost trimis în judecată abia în august 2016. Un an mai târziu, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă.
”În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de administrator al (…), nu a respectat și nu a îndeplinit obligațiile impuse de Legea nr. 319/2006 și H.G. nr. 300/2006 privind instruirea victimei (…) pentru munca la înălțime. Inculpatul nu a asigurat echipament de protecție a muncii pentru prevenirea căderii de la înălțime, nu a asigurat un plan propriu pentru demontarea unui pod rulant și dezmembrarea structurii acestuia, nu a asigurat un plan propriu de securitate și sănătate pentru a se evalua riscurile previzibile legate de modul de lucru și stabilirea măsurilor pentru asigurarea securității lucrărilor, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au însușit instrucțiunile adecvate.
Astfel, la data 18.06.2008, în timp ce desfășura activități de demolare în incinta SC Uzina Ardealul SA Alba Iulia la înălțime, în urma aruncării unei balustrade de fier, victima a fost agățată și aruncată pe un plan dur de la înălțime, suferind leziuni în urma cărora a intervenit decesul acesteia”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătoria Alba Iulia.
Victima era angajată la societatea inculpatului de două luni și avea sarcina să transporte cu autoturismul alți angajați ai firmei, precum și echipamentele necesare, de la locul de cazare a acestora până la punctul de lucru din Alba Iulia, dar și în alte localități unde aceștia aveau de efectuat lucrări. ”La data de 18.06.2008, administratorul (…) a planificat să termine lucrările la punctul de lucru din Alba Iulia, mai având de demontat 18 stâlpi de susținere a podului rulant, beneficiarul lucrării asigurând o automacara cu ajutorul căreia erau coborâți stâlpii tăiați la nivelul solului.
După plecarea automacaralei, in jurul orei 18:00, inculpatul Vince Ștefan s-a urcat, împreună victima (…), pe terasa halei de construcții metalice pentru a arunca câteva bucăți din balustrada de protecție a platformei de circulație și o bucată din această platformă, care au rămas pe terasa în urma dezmembrării căii de circulație a podului rulant.
Inculpatul, împreună cu victima, aflându-se pe plafonul halei, au început să arunce resturile de fier vechi provenite din balustrada podului rulant, parcurgând astfel marginea halei din partea din spate a acesteia înspre partea din față, deplasarea fiind făcută de cei doi, pe marginea plafonului. La un moment dat, cei doi au ridicat o bucată de metal lungă de aproximativ 2 m, iar, după ce inculpatul s-a asigurat că nu este nicio persoană jos, au aruncat bucata de fier vechi, victima fiind prinsă și trasă în jos, căzând de la aproximativ 10 metri”, astfel este descris în dosar modul în care a avut loc accidentul. La Judecătoria Alba Iulia, bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și plata unor despăgubiri de 140.000 de lei.
A formulat apel, iar în 19 octombrie a fost pronunțată sentința definitivă. Instanța de la Curtea de Apel a decis, în final, condamnarea inculpatului la 6 luni de închisoare cu suspendare condiționată pe o perioadă de 2 ani și 6 luni. De asemenea, acesta mai trebuie să plătească către două părți civile, rude cu victima, un total de 85.000 de lei daune morale.
”Admite apelul declarat de inculpatul Vince Ştefan împotriva sentinţei penale nr.450/2017 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr.5290/176/2016. Desfiinţează sentinţa penală atacată în ce priveşte: – individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia şi – cuantumul despăgubirilor civile acordate. Procedând la o nouă judecată în aceste limite: I.. Prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 al.1 lit.a, al.2 C.pen din 1969. raportat la art.76 al.1 lit.d C.pen. din 1969 reduce de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 al.1,2 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 81 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit dispoziţiilor art.82 C.pen din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine dispoziţiile privind pedepsele accesorii şi suspendarea acestora pe durata termenului de încercare. II. Reduce de la 70.000 lei la 50.000 lei cuantumul daunelor morale acordate părţii civile C. A. Reduce de la 70.000 lei la 35.000 lei cuantumul daunelor morale acordate părţii civile S. M. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate”, se afirmă în minuta deciziei de la Curtea de Apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci