Rămâi conectat

Ştirea zilei

Păștenii de la Vinerea, obicei păstrat cu sfințenie de localnici de 77 de ani. Cine sunt păștenii din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Păștenii de la Vinerea, obicei păstrat cu sfințenie de localnici de 77 de ani. Cine sunt păștenii din 2025

Această manifestare unică și străveche a creștinilor ortodocși din Vinerea, „Obiceiul Păștenilor”, ce în acest an se desfășoară pentru a 77- a oară, va aduna din nou întreaga comunitate a satului, locuitorii actuali, cei din alte localități din țară sau străinătate ce își au obârșia aici, precum și numeroși alți invitați.

Început în anul 1948, când a fost inițiat de către vrednicul de pomenire, preot mărturisitor Ioan Sabău (ctitor al Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Vinerea), acest frumos obicei a fost lăsat moștenire din generație în generație, dăinuind cu rigurozitate până în zilele noastre.

Atunci s-a luat hotărârea de către preot și Consiliul Parohial, ca de organizarea și pregătirea „Paștilor” să se ocupe toți bărbații și femeile care împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani, considerată vârstă a înțelepciunii și a deplinei maturități. Persoanele din acest contingent sunt denumite „pășteni” și vor pregăti toate cele necesare desfășurării în cele mai bune condiții a ceremoniei pascale, vor asigura vinul, pâinea, colacii, lumânările, vasele în care se prepară „Sfintele Paști”, florile pentru împodobirea „Sfântului Mormânt” și celelalte de trebuință, cheltuielile suportându-le în totalitate.

Pentru buna organizare și desfășurare a acestui eveniment unic din viața fiecărui „păștean”, contingentul se reunește cu un an înainte, în prima duminică după „Rusalii” și aleg mai întâi gazda de unde se vor lua „Paștile”. „Pășteanul”-gazdă trebuie să fie neapărat un bărbat din leat, vinerean, căsătorit și care să fie un bun gospodar, într-un an se stabilește din partea de jos a satului, iar în anul următor din partea de sus. În acest an, gazdă pentru acest eveniment deosebit a fost aleasă din partea de sus a satului, în persoana lui Ioan Turlea, credincios al Parohiei Ortodoxe Vinerea II.

Citește și: Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre

După alegerea gazdei, „păștenii” se întâlnesc, în prima duminică din fiecare lună, cu multă conștiinciozitate și analizează cu responsabilitate realizările de până în acel moment, ce dificultăți s-au întâmpinat și ce sarcini le revin de îndeplinit în continuare.

În duminica de Florii, toți „păștenii”, împreună cu cei doi preoţi parohi, Mihai Gălățeanu respectiv Andrei Dănilă, se adună la casa gazdei, unde se alege vinul pentru Paști, se împodobesc ciuberele cu flori și panglici tricolore, lumânările care se împart credincioșilor în „Joia Mare”, la coșuri se pun ștergare și verdeață, se aerisesc desagii pentru pâine și se stabilește programul pentru „Săptămâna Mare”.

În „Joia Mare”, zi considerată de mare sărbătoare pentru întreaga comunitate vinereană, „păștenii” se întâlnesc dimineaţa la ora 8.00, la biserică, îmbrăcați în tradiționalele costume populare, de unde se pornește în procesiune spre casa gazdei. Alaiul pornește având în frunte „păștenii” ce poartă drapelul României și al Uniunii Europene, urmați de cei cu praporii, de copiii cu sfeșnice, preoți, cantori, „păștenele” cu coșulețe, apoi ceilalți credincioși din sat și cei veniți din țară și străinătate, special pentru pentru acest eveniment emoționant.

La casa gazdei se oficiază slujba de Te-Deum, binecuvântându-se pâinea din care se pregătesc „Sfintele Paști” și se împart lumânările împodobite pentru a fi aprinse în noaptea de Înviere, tuturor celor prezenți.

„Păștenii” iau desagii cu pâine, parastase și prescuri, iar femeile „păștene” iau ciuberele frumos împodobite cu flori și verdeață și întreg alaiul se îndreaptă spre biserică, unde se săvârșește Sfânta Litrughie a Sf. Vasile cel Mare, în cadrul căreia „păștenii” care au primit dezlegare de la duhovnic se împărtășesc cu Sfintele Taine. Este o încântare să privești cum toți „păștenii”, îmbrăcați în straie populare, stau încolonați, doi câte doi, mai întâi bărbații, apoi femeile, sărută Sfintele Icoane și iau Sfânta Împărtășanie din mâna preotului, ceea ce reprezintă un aspect spiritual deosebit, unic în lumea ortodoxă.

După Sfânta Liturghie se oficiază un parastas pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. La ieșirea din biserică, copiii și nepoții „păștenilor”, îmbrăcați de asemenea în straie populare, oferă tuturor participanțior la slujbă câte un colac și un pahar de vin în memoria celor dispăruți din leat.

În zilele următoare, „păștenii” participă activ la toate celelalte activități ale bisericii: Sf. Maslu și Prohodul în ziua de vineri, asigură paza Sfântului Mormânt în noaptea de vineri, iar sâmbătă după-amiază se taie pâinea, se pune vinul, se așează în ciubere și se păstrează în biserică până la Înviere.

Noaptea, la ora 0.00, are loc Sfânta Înviere, eveniment așteptat cu nerăbdare de către întreaga comunitate creștină. După ce preotul rostește: „Veniți de luați Lumină!”, urmează procesiunea de înconjurare a bisericii, iar după oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia se sfințesc „Paștile”, ele se împart  de către „pășteni” tuturor credincioșilor prezenţi la Marele Praznic, care mai apoi pleacă spre case, liniștiți și bucuroși, vestind: „Hristos A Înviat!”.

După toată această străduință, în Duminica Tomii, „păștenii” chefuiesc împreună la așa-zisul „Ospăț al Păștenilor”, bucuroși și mulțumiți că și leatul lor a dus la bun sfârșit tradiționalul obicei.

În acest an, de buna organizare a solemnului eveniment pascal s-au îngrijit un număr de 26 de pășteni: Dorin Barbu, Gheorghe Barbu, Ioan Ciubotaru, Mircea Crăciun, Ioan Danciu, Felicia Dragoțel, Liliana Faur, Doina Filimon, Doina Ghionea, Ana Herlea, Marius Hondola, Marinela Beu-Maierescu, Adriana Muică, Carmen Oltean, Ovidiu Pădurean, Silviu Radu, Vasile Risteiu, Angela Sălăgean, Felini Schadi, Gheorghe Simedru, Mihaela Sora, Dan Tăban, Ioan Turlea, Sorin Turlea, Radu Urieș și Ovidiu Vaideian. Cei trecuți la cele veșnice din acest leat sunt: Gheorghe Buda, Dorin Simedru și Liviu Turlea.

Acest minunat obicei a fost preluat și la Cugir în anul 1981, la Biserica „Sfânta Treime”, de către vrednicul preot slujitor Gheorghe Donu, continuând până în prezent. În ultimii ani, obiceiul a fost adoptat și de către alte parohii din Cugir
sau localități învecinate, dar niciunde nu are desfășurarea și amploarea manifestării de la Vinerea.

Dorin DAVID


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Coliziune între o mașină de poliție și un Volkswagen în intersecția de la gară

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Coliziune între o mașină de poliție și un Volkswagen în intersecția de la gară Un accident rutier a avut loc marți noaptea, în jurul orei 22.20, în Alba Iulia. O mașină de poliție și un Volkswagen s-au ciocnit în intersecția de la gară. Citește și: FOTO | Accident MORTAL pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Ultimii veterani de război din Alba, vizitați în prag de Paște 2025 de membrii AMVVD: „Bucuria revederii a fost reciprocă”

Lucian Daramus

Publicat

în

Ultimii veterani de război din Alba, vizitați în prag de Paște 2025 de membrii AMVVD: „Bucuria revederii a fost reciprocă” Ultimii doi veterani de război în viață din județul Alba au fost vizitați în prag de Paște 2025 de membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea