Paștele ORTODOX 2025: Programul slujbelor religioase la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, în Săptămâna Mare. Când se dau ”paștile”
Paștele ORTODOX 2025: Programul slujbelor religioase la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, în Săptămâna Mare. Când se dau ”paștile”
Săptămâna sau a Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în aceasta săptămână se ajuneaza până spre seara. Caracteristica esenţiala a acestei săptămâni sunt Deniile.
Citește și: Paște 2025: Cu cât s-a scumpit masa festivă anul acesta

La Catedrala Încoronării, sub turnul-clopotniță, vor fi distribuite începând cu Sfânta și Marea Sâmbătă „paștile”, mai exact din 19 aprilie 2025, între orele 15.00-18.00, iar apoi duminică, 20 aprilie, între orele 03:-03.30 și 10.00-12.00.
Programul slujbelor din Săptămâna Mare dinaintea Paștelui Ortodox 2025 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia este următorul:
Marţi, 15 Aprilie
Sfânta și Marea Marți
ora 18.00-19.15 – Denie
Miercuri, 16 Aprilie
Sfânta și Marea Miercuri
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
ora 18.00-19.15 – Denie
Joi, 17 Aprilie
Sfânta și Marea Joi
Cina cea de Taină
ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 8.00-10.00 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 18.00-20.30 – Denia celor 12 Evanghelii cu scoaterea Sfintei Cruci
Vineri, 18 Aprilie
Sfânta și Marea Vineri
Răstignirea Domnului
(Zi aliturgică și ajun)
ora 7.00-8.45 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa
ora 8.45-9.30 – Vecernia Sfintelor Pătimiri cu scoaterea Sfântului Epitaf
ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf
Sâmbătă, 19 Aprilie
Sfânta și Marea Sâmbătă
Pogorârea la iad a Domnului
ora 7.00-7.45 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 7.45-10.20 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari
Liturghisitori: Ierom. Teofil / Diac. Cosmin Baciu, Arhid. Bogdan Stroia
Duhovnici: Protos. Damaschin / Protos. Nicolae / Pr. Cristian Rațiu / Pr. Silviu Florea
Cântăreți: Antonio Rotar și Arhid. Silviu Muntean
Paraclisier: Ioan Mocan
ORAR CATEDRALĂ:
6.30 – 20.30 (în zilele de peste săptămână)
7.30 – 20.30 (în duminici şi sărbători)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]
Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia
Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]