Pachetul de măsuri sociale. Ministrul Muncii: Vor beneficia în jur de 12 milioane de români. Decizia finală va fi luată luni
De pachetul de măsuri sociale vor beneficia în jur de 12 milioane de români, „deci practic peste jumătate din cetățenii acestei țări”, susține ministrul Muncii, Marius Budăi. „Decizia finală va fi luată luni”, a precizat social-democratul, joi seară, pe B1 TV.
„Pentru tot ceea ce am gândit sunt undeva în jur de 12 milioane de români, deci practic peste jumătate din cetățenii acestei țări vor beneficia de aceste măsuri, măsuri cumulate atât pentru copii, pentru a preveni abandonul școlar, măsuri cumulate și pentru salariați, și pentru cei cu salariul minim, trebuie să luăm o decizie luni să vedem cu voucherul pentru pensionari până la ce valoare ne oprim, la valoarea pensiei mă refer, măsuri pentru dublarea valorii hranei în spitale, în centrele de plasament iarăși se majorează valoarea zilnică a hranei”, a declarat ministrul Muncii.
Întrebat dacă fondurile vor fi asigurate din cele prevăzute inițial pentru investiții sau mai degrabă din împrumuturi, Marius Budăi a adăugat: „Nu de la investiții, nu din împrumuturi, o parte din ei sunt din fonduri europene și o parte, bineînțeles, de la bugetul de stat”.
„Trebuie discutat și suntem în discuție cu Comisia Europeană să relocăm niște bani din finanțările de fonduri europene, bani care și așa nu se vor cheltui până la sfârșit de 2023, și să protejăm practic cetățenii. Grija noastră este pentru categoriile cele mai vulnerabile, aici trebuie să acționăm în primă fază”, a mai spus oficialul.
El a explicat că numărul total de beneficiari nu cuprinde numai categoriile vulnerabile.
„12 milioane de români am socotit noi cu tot ce discutăm, și pentru transportatori, și pentru angajații din agricultură, și pentru cei cu salarii minime, și pentru cei cu pensiile mai mici, și pentru copii, și pentru cei care se vor interna în spitale, și pentru centrele de plasament. Cu tot ce am gândit, toate măsurile care sunt parte din pachetul social, ceea ce știți că s-a comunicat până acum, toate aceste măsuri”, a punctat social-democratul.
Întrebat dacă există fondurile necesare, Marius Budăi a afirmat: „Altfel nu am fi discutat despre acordarea acestor vouchere, despre dublarea cotei de hrană și toate măsurile de acolo. Plus că discutăm și despre creșterea salariilor, pe modelul construcțiilor, și angajaților din agricultură”.
„Pe pachetul social decizia este cam luată de miercuri, dar decizia finală va fi luată luni, așa cum a anunțat și președintele Marcel Ciolacu”, a mai menționat ministrul.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat”
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat” Desecretizarea informațiilor discutate în ședința CSAT din noiembrie 2024, care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale, va avea loc, a declarat Nicușor Dan. Președintele nu a explicat exact când acest lucru se va întâmpla […]
Topul celor mai descărcate aplicații în 2025: ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele trei locuri
Topul celor mai descărcate aplicații în 2025: ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele trei locuri ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele 3 poziții în topul celor mai descărcate aplicații din 2025, însă selecțiile Google Play pentru cele mai bune aplicații ale anului aduc câteva noutăți interesante. Ne uităm la câteva dintre cele mai descărcate aplicații […]
Ministrul Educației, Daniel David, a negat creșterea normei didactice: ,,Nu există discuţii în această privinţă”
Ministrul Educației, Daniel David, a negat creșterea normei didactice: ,,Nu există discuţii în această privinţă” Ministerul Educaţiei a transmis un comunicat prin care respinge ferm informaţiile apărute în spaţiul public privind o posibilă creştere a normei didactice sau aplicarea unor noi măsuri fiscal-bugetare în învăţământul preuniversitar. „Ca urmare a informaţiilor eronate vehiculate recurent în spaţiul […]