Politică Administrație

(P) Mircea Trifu, mesaj către albaiulieni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

trifuVă salut cu respect, albaiulieni! Astăzi încep campania electorală, candidez la funcţia de primar al municipiului nostru, ALBA IULIA. Demersul meu este, înainte de toate, un exerciţiu civic care sper să vă ofere posibilitatea de face publice doleanţele, proiectele şi propunerile dumneavoastră. Vă propun să facem încă un pas spre consolidarea valorilor democratice câştigate cu atâtea sacrificii. De 25 de ani am pornit pe un drum, cu toţii, care pare de multe ori anevoios.

Cred că nu mai e mult, vom depăşi momentul critic prin care trecem, mai ales în plan economic, dar pentru asta trebuie să punem umărul cu toţii. Stă în puterea noastră să mergem mai departe şi să ne atingem scopul. Asta înseamnă, în primul rând, să atingem cât mai mulţi dintre noi un nivel de trai decent. Contracandidaţilor mei le doresc multă sănătate şi numai bine, atât lor, cât şi familiilor. Sper ca această campanie să fie una decentă, cu dezbateri pe idei şi proiecte şi să crească implicarea noastră, a albaiulienilor, în viaţa comunităţii. Aşa să ne ajute DUMNEZEU! Mircea TRIFU, candidat independent la Primăria municipiului Alba Iulia

Mircea Marian Trifu-Publicitate electorala
Cod unic de identificare 24160366
La comanda lui Mircea Marian Trifu
Publicat de SC Unirea Pres SRL, editor ziarulunirea.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează În această perioadă sunt în desfășurare lucrări pe mai multe străzi din orașul Teiuș, au anunțat, marți, 24 februarie 2026, reprezentanții administrației locale. Concret, potrivit acestora, pe strada Horea se montează căminele se scurgere pentru apele pluviale, prevăzute cu sisteme Geiger și tubulaturile […]

Citește mai mult